În ciuda cererii reduse, reprezentanţii Hoyo spun că investiţiile vor continua în următorii doi ani, până la nivelul a 50 de milioane de euro
Deschisă în septembrie 2009, fabrica de tractoare chinezeşti Hoyo, situată la Râşnov, a intrat în „program de iarnă”. „În acest sezon activitatea este redusă. După cum ştie toată lumea, agricultura nu funcţionează iarna precum primăvara, vara sau toamna, astfel că numărul de comenzi este unul mai mic”, a declarat Denisa Vasilescu, directorul companiei Hoyo România.
Deschisă în urma unei investiţii chinezeşti de 30 de milioane de euro, fabrica se află momentan în faza de asamblare a tractoarelor. În lunile octombrie şi noiembrie au fost asamblate aici 38 de tractoare de diferite capacităţi, însă nu toate au fost vândute. Activitatea de asamblare se desfăşoară în principal la comandă, astfel că reprezentanţii companiei îşi pun speranţele în reluarea programului Rabla. „Toată lumea aşteaptă să se reactiveze programul Rabla pentru tractoare. Programul a funcţionat timp de patru luni, în primăvara acestui an, şi a fost închis pe 25 iulie. Nu toţi fermierii şi producătorii nu au avut timp suficient pentru a-şi depune documentaţia necesară, astfel că aşteaptă lansarea ediţiei 2011. În această toamnă au existat mulţi doritori, însă ei aşteaptă până la începutul anului viitor - cel mai probabil luna februarie - pentru a facilita de subvenţiile de la stat acordate în cadrul acestui program”, a subliniat Vasilescu.
În ciuda cererii reduse, directorul companiei spune că investiţia se află în grafic, ea continuând în viitorii doi ani, până la nivelul a 50 de milioane de euro. Viitoarele etape vizează realizarea de hale destinate realizării de componente pentru tractor, pentru ca fabrica să se axeze şi pe producţie. Fabrica comercializează direct tractoare de 30, 50-55 şi 90 CP, omologate de autorităţile de resort.