Şi uite aşa a venit pe marile ecrane şi „Harry Potter şi talismanele morţii" doar partea I, pentru că s-au gândit producătorii să taie pe din două această ultimă serie, ca să mai stârnească ceva interes. Şi, indirect să dubleze costul biletului, pentru că îl cumperi de două ori.
Asta îmi aminteşte de vremea când se făceau peliculele în două serii şi într-adevăr tichetul costa dublu sau era suficient ca durata să depăşească două ore. Interpretul lui Harry Potter, Daniel Radcliffe, ca de altfel şi cei doi protagonişti: Ron (Rupert Grint) şi Hermione (Emma Watson) au crescut cam tare, nu neapărat în înălţime (vezi Harry), dar suficient cât să nu mai fie foarte credibili în această poveste fantastică, tot mai cusută cu aţă albă. Voldemort, principalul personaj negativ, prinde putere, nu poţi să nu te gândeşti la Darth Vader din „Războiul Stelelor". De altfel, şi zburatul cu motocicleta cu ataş duce cu gândul la alt clasic, respectiv la E.T. , de Steven Spielberg şi puştiul pe bicicleta care contrazice legile gravitaţiei, imagine preluată şi în genericul Casei producătoare de film şi televiziune „Amblin"; ca de altfel şi scena sub apă, impresionantă şi foarte bine filmată, cu Harry în căutarea spadei, dar care s-a mai văzut şi în „Iris" şi în „Titanic".
Ca să nu mai vorbim de bagajul neîndoios ideal pentru oricine, mai ales când ai de trecut prin vămi necruţătoare şi regulamente absurde. Hermione are un sac din care scoate mai multe lucruri decât Mary Poppins şi în care găseşte cu uşurinţă tot ce-i trebuie, contrar realităţii în care geanta devine brusc un hău, când îţi trebuie ceva anume din ea, eventual telefonul care sună, un pix sau rujul. Periplul celor trei, chiar dacă nu sunt tot timpul împreună, ne duce inclusiv în casa în care s-a născut Harry sau mai degrabă în faţa ei, ba chiar şi la mormântul dragilor săi părinţi, pe o ninsoare ca în poveşti ş
