Românii consideră că nivelul corupţiei a crescut în ultimii trei ani, potrivit barometrului corupţiei realizat de Transparency International pe 2010. Studiul arată că partidele politice şi parlamentul sunt considerate mai corupte decât justiţia şi poliţia. Sursa: CODRIN PRISECARU
Studiul dat publicităţii azi arată că 87% dintre cetăţenii români consideră că nivelul corupţiei a crescut în ultimii trei ani. Doar 2% cred că nivelul corupţiei a scăzut, în vreme ce 11% par convinşi că lucrurile arată la fel cum arătau şi în 2007.
Chestionaţi cu privire la instituţiile pe care le consideră cele mai corupte, românii arată spre partidele politice şi parlamentari. Pe o scală de la 1 (instituție nu atât de coruptă) la 5 (instituție foarte coruptă), românii notează partidele politice şi parlamentul cu 4,5. Justiţia se apropie de eticheta „foarte coruptă”, fiind notată cu 4, în vreme ce poliţia şi funcţionarii publici primesc 3,9, respectiv 3,8.
Pe aceeaşi scală, sistemul educaţiei și presa sunt notate cu 3,1.
Proporţia românilor care au spus că au plătit mită în ultimele 12 luni se ridică la 28%. În UE, doar Lituania, cu 34%, depăşeşte această cifră. Nu este de mirare, deci, că 83% dintre români consideră că eforturile actuale ale guvernului pentru combaterea corupției sunt ineficiente.
Barometrul Transparency International arată că nivelul corupției a crescut în întreaga lume.