Comisia pentru buget, finanţe şi bănci din Camera Deputaţilor a amânat pentru săptămâna viitoare dezbaterile pe OUG 50/2010 privind contractele de credite pentru consumatori, întrucât la ora 11:00 s-au strâns abia un sfert dintre membri. Sursa: AGERPRES
Ieri au fost aprobate aproape toate amendamentele, mai puţine câteva articole care nu au mai fost discutate din lipsă de cvorum, întrucât unii dintre membrii au părăsit sala de şedinţă.
Şedinţa a fost reprogramată pentru astăzi, de la ora 10:00, însă nici la 60 de minute de la această ora în sală nu erau decât 11 membrii.
Comisia are 39 de membri, numărul fiind crescut de la 35.
În ceea ce priveşte lipsa de cvorum de ieri, motiv al suspendării lucrărilor comisiei, Viorel Ştefan, președintele comisiei, a subliniat că deşi la discuţii au participat toate partidele, foarte multe persoane de la aceste partide au fost absente.
"O problemă deosebită a apărut în urma faptului că, începând de astăzi, comisia noastră nu mai are 35 de membri. Are 39 de membri şi ca să lucrezi în cvorum trebuie un minimum de 20 de persoane. Deci, a devenit mai complicată asigurarea cvorumului în noile condiţii", a explicat şeful comisiei, citat de Agerpres.