Stimată Doamnă, Domnule,

Ce-ar fi dacă ne-am propune împreună să realizăm mîine, aşa, ca pretext pentru cercetare, o mică, sau mai mare mişcare socială, care să îşi şi atingă obiectivul propus? Să fie greu? Să fie simplu? Haideţi să analizăm împreună!

Cine?

Mai întîi avem nevoie de o mulţime, respectiv mai mulţi oameni strînşi la un loc, care să identifice un obiectiv comun, pe baza căruia – sau independent de acesta – să îşi definească trăsături comune. O mulţime consistentă poate forma, spre exemplu, acele categorii care au deja o cultură ce presupune spiritul de corp: muncitorii, mai ales cei din domenii cu grad mare de risc, studenţii, uneori agricultorii sau pensionarii. O pot forma, de asemenea, funcţionarii din diverse domenii, profesorii, medicii sau alte categorii, însă, cu cît ne îndepărtăm de aşa-zisul core target de stînga, respectiv muncitorii din industrie, spiritul de corp scade, iar probabilitatea de a forma, din aceste categorii, o mulţime „de calitate“ scade odată cu el.

Dacă ne uităm în bucătăria noastră naţională, la 20 de ani după căderea comunismului, vedem că, mai pentru toate categoriile înainte menţionate, spiritul de corp s-a diluat considerabil, în unele cazuri dispărînd cu totul, în favoarea unui individualism acut, poate chiar exagerat. Trăim într-o cultură a diferenţei, în care, în afara unor lideri de sindicat şcoliţi temeinic în cursuri de comunicare publică, rareori auzim pe cineva vorbind spontan în numele categoriei din care face parte. Acestui individualism nou, valorizat după Revoluţie ca fiind acel ceva ce ne-ar diferenţia de comunism şi ne-ar transforma peste noapte în antreprenori, i se adaugă individualismul vechi, propriu culturii de supravieţuire ce caracterizează cultural o parte semnificativă din populaţie.

Supravieţuirea presupune strategii individuale, de cele mai multe ori ascunse de c