Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Asistentă maternală, acuzată că a lovit cu biciul un copil aflat în plasament

Publicat in Romania Libera, joi 9 decembrie 2010 ·

O asistentă maternală din Bistriţa, în vârstă de 56 de ani, a intrat în atenţia poliţiei după ce a lovit-o cu un bici pe fata de 14 ani pe care o avea în plasament, pentru că aceasta ar fi desenat imagini cu caracter obscen şi vulgar într-un caiet, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului de presă remis joi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Bistriţa-Năsăud, poliţiştii au fost sesizaţi în cursul zilei de miercuri de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Bistriţa-Năsăud că, la sfârşitul lunii noiembrie, asistenta maternală ar fi agresat-o fizic pe adolescenta pe care o avea în plasament.

În data de 8 decembrie, Comisia Judeţeană pentru Protecţia Copilului a dispus luarea din plasament a celor doi minori aflaţi în îngrijirea asistentei maternale, şi anume fata de 14 ani şi un băiat de 11 ani.

Directorul DGASPC Bistriţa-Năsăud, Margit Moldovan, a precizat pentru AGERPRES că fata se afla în plasamentul asistentei maternale de 11 ani, iar băiatul, de nouă ani şi până acum asistenta maternală nu a mai fost cercetată pentru astfel de evenimente.

După ce a fost lovită cu biciul, fata a obţinut un certificat medico-legal prin care s-a stabilit că rănile suferite au nevoie de patru-cinci zile de îngrijire, după care a depus plângere la DGASPC faţă de asistenta maternală.

Femeia este cercetată sub aspectul comiterii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, cercetările fiind continuate de către Serviciul de Investigaţii Criminale al IPJ Bistriţa-Năsăud cu făptuitoarea în stare de libertate. O asistentă maternală din Bistriţa, în vârstă de 56 de ani, a intrat în atenţia poliţiei după ce a lovit-o cu un bici pe fata de 14 ani pe care o avea în plasament, pentru că aceasta ar fi desenat imagini cu caracter obscen şi vulgar într-un caiet, potrivit Agerpres.

Potrivit comunicatului de pres

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu, despre amendamentul „Iohannis”: Nu e o prioritate nici pentru Guvern şi nici pentru PSD

Mediafax acum o ora
„Am spus foarte clar în cadrul BPN că ne asumăm o decizie. Dacă am fi vrut să continuăm anumite bâlbâieli în care spuneam că lăsăm liber parlamentarilor, după voinţa proprie... În momentul acesta avem o decizie. Nu ştiu dacă mai avem un act normativ

Un bărbat a evadat de sub escorta poliţiștilor, în Tribunalul București. Unde a fost prins, după jumătate de oră

Ziare.com acum 53 minute
Un bărbat de 34 de ani, arestat pentru furt calificat, a evadat luni, 23 septembrie, de sub escorta poliţiştilor în timp ce se afla în subsolul Tribunalului Bucuresti. ”Astăzi, 23 septembrie 2024, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a

Ministerul Mediului: „Se estimează că viitura de pe Dunăre va afecta România la sfârșitul săptămânii”

HotNews acum 51 minute
Viitura de pe Dunăre va ajunge în România, ca punct maxim, la sfârșitul acestei săptămâni, spune ministrul Mediului, Mircea Fechet, care luni a survolat cu un elicopter mai multe zone din țară cu risc crescut de inundații. Fechet și experți de la Ap

Gigi Becali anunţă că s-a alăturat AUR şi că va candida la Camera Deputaţilor

News.ro acum o ora
Patronul FCSB, Gigi Becali, a a anunţat că s-a alăturat AUR, partid din partea căruia va candida la Camera Deputaţilor, la alegerile parlamentare din 1 decembrie. „M-am alăturat AUR şi îl voi susţine pe George Simion la alegerile prezidenţiale. Eu n

Vreme capricioasă în următoarele două săptămâni: De la căldură de vară la răcoare de toamnă

Mediafax acum o ora
România se pregăteşte pentru o perioadă de vreme instabilă în următoarele două săptămâni, conform ultimelor estimări ale meteorologilor. Intervalul 23 septembrie - 6 octombrie va aduce schimbări semnificative de temperatură şi precipitaţii în toate

Ciolacu vrea ca Agenția Națională Antidrog să fie mutată la Ministerul Sănătății. „Tinerii care cad pradă drogurilor trebuie să fie ajutați”

Ziare.com acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, luni, 23 septembrie, că lupta împotriva drogurilor trebuie să treacă la un cu totul alt nivel şi a anunţat că i se pare normal că Agenţia Naţională Antidrog (ANA) să treacă la Ministerul Sănătăţii. Ciolacu conside

Indivizii care au JEFUIT un tânăr, imediat după ce a murit într-un accident de mașină, au fost găsiți

Gandul acum o ora
Patru persoane au fost reținute și, ulterior, plasate în control judiciar, după ce au sustras peste 20.000 de lei din autoturismul unui tânăr decedat într-un tragic accident rutier, a informat șeful din cadrul Poliţiei Oraşului Novaci. Poliția a r

APMGR: Directiva UE privind tratarea apelor reziduale ar putea duce la dispariţia unor medicamente

Mediafax acum 2 ore
APMGR, care reprezintă producătorii de medicamente generice şi biosimilare, solicită amânarea adoptării acestei directive şi reevaluarea modului în care directiva afectează aprovizionarea cu medicamente generice. Companiile membre APMGR furnizează p

Bjorn de la ABBA s-a recăsătorit

HotNews acum 3 ore
Bjorn Ulvaeus, membru în formaţia ABBA, s-a însurat cu partenera sa de viaţă, Christina Sas, în cadrul unei ceremonii oficiate de prezentatorul TV Sandi Toksvig, relatează luni DPA și BBC, citate de Agerpres. Cântăreţul suedez, în vârstă de 79 de an

Adolescent lovit de mașină pe trecerea de pietoni, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: Arhivă Accident de circulație, luni dimineața, în urma căruia un tânăr în vârstă de 17 ani a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut pe splaiul Tinereții din Lugoj. „O femeie în vârstă de 39 de ani, a condus un autoturism în jurul orei 09:17,

Vremea

București
acum

26°
lun.

16°/26°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

25°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

25°
lun.

18°/25°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

24°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

26°
lun.

13°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°