Joi vremea va fi încă deosebit de caldă, cu maxime care trec în sudul ţării de 15 grade. Vineri, maximele scad cu mai mult de 10 grade faţă de joi. În nord şi centru valorile de temperatură nici nu mai trec de limita de îngheţ. Ploile devin ninsori în aproape toată ţara şi vântul se intensifică. Răcirea aceasta continuă până la sfârşitul săptămânii şi chiar se intensifică la începutul săptămânii
Joi vreme va fi caldă . Maximele termice ale zilei sunt cu până la 10 grade mai ridicate decât în mod normal la această dată. 9-10 grade vor fi în depresiuni şi în nordul Moldovei, în timp ce în sud, în Lunca Dunării, se vor atinge şi valori de 17 grade. Dar înnorările, prezente în vestul ţării încă din zori, vor cuprinde treptat toate regiunile şi nu întârzie nici precipitaţiile: la început ploi în vest, centru, şi izolat în rest şi către seară lapoviţe şi ninsori, asociate cu intensificări ale vântului, ce se vor extinde până în dimineaţa următoare peste întreaga ţară.
La Bucureşti este cald, pe parcursul zilei mercurul se ridică în termometre spre 15 grade. Doar trecător pot să cadă câţiva stropi de ploaie, dar vântul se intensifică treptat după prânz, iar noaptea vine cu fulgi de zăpadă. Presiunea atmosferică nu este departe de valoarea considerată confortabilă pentru organism, de 760 mm coloană de mercur, dar scade de la 753 mm coloană de mercur.
La munte cerul va fi mai mult noros. Ninge în Carpaţii Occidentali, iar în restul zonelor montane precipitaţiile sunt la început sub formă de ploaie şi lapoviţă, dar se vor transforma în ninsoare până seara. Local, mai ales în timpul zilei, cantităţile de apă vor fi mai însemnate. Vântul se intensifică treptat şi ajunge să sufle chiar cu putere. Temperatura aerului scade faţă de intervalul anterior, mai ales în timpul nopţii.
Vremea va fi caldă pentru această dată în vestul, centrul şi nord-