Două unităţi sanitare din judeţul Bihor, Spitalul de Pneumoftiziologie şi cel de Neurologie şi Psihiatrie, ambele din Oradea, au fost desfiinţate, printr-o hotărâre de guvern adoptată în şedinţa de miercuri, ele urmând să devină secţii în cadrul Spitalului Clinic Municipal din localitate, informează Mediafax.
Ambele unităţi desfiinţate aveau managementul asigurat de Consiliul Local Oradea.
Cele două instituţii vor funcţiona în continuare, însă fără personalitate juridică, sub forma unor secţii ale Spitalului Clinic Municipal "Doctor Gavril Curteanu" din Oradea.
"Măsura a fost luată pentru eficientizarea cheltuielilor legate de personalul din aparatul funcţional, administrativ şi de deservire. De asemenea, se asigură premisele pentru introducerea unui management unitar, precum şi posibilitatea utilizării unor platforme comune privind serviciile de laborator, investigaţii paraclinice, servicii care necesită investiţii mari în vederea acreditării acestora", se arată într-un comunicat de joi al Ministerului Sănătăţii. Două unităţi sanitare din judeţul Bihor, Spitalul de Pneumoftiziologie şi cel de Neurologie şi Psihiatrie, ambele din Oradea, au fost desfiinţate, printr-o hotărâre de guvern adoptată în şedinţa de miercuri, ele urmând să devină secţii în cadrul Spitalului Clinic Municipal din localitate, informează Mediafax.
Ambele unităţi desfiinţate aveau managementul asigurat de Consiliul Local Oradea.
Cele două instituţii vor funcţiona în continuare, însă fără personalitate juridică, sub forma unor secţii ale Spitalului Clinic Municipal "Doctor Gavril Curteanu" din Oradea.
"Măsura a fost luată pentru eficientizarea cheltuielilor legate de personalul din aparatul funcţional, administrativ şi de deservire. De asemenea, se asigură premisele pentru introducerea unui management unitar, precum şi posibilitatea utilizării unor platforme comune