În viaţa de toate zilele era ştiut, după cum atestau actele de stare civilă, drept Marcel Avramescu. Dar, cînd a ales să adere la tagma literaţilor, şi-a zis, pe rînd şi uneori concomitent: Ionathan X. Uranus, Mark Abrams, Ştefan Adam, Adrian Omu şi încă în alte feluri, pînă la fanteziste combinaţii de litere. Ar fi folosit, specifică unele surse, cîteva zeci de pseudonime. La început, a putut părea o simplă disponibilitate ludică, mai ales cînd i se adăugau primului din şirul pseudonimelor pomenite specificaţii de tipul: „serafim şi bohem“ sau „serafim şi boxeur“, sau „mare adolescent român“, sau „Matusalem precoce“, inclusiv „hingher“, inclusiv „poliţist“, de fiecare dată cu vădit aer persiflant. Cu timpul, avea să se vadă că procedeul depăşea joviala ambiguitate, echivocul inocent, năzdrăvănia enigmatică. Explicaţiile au venit repede, pentru a legitima tenacitatea fiinţei dornice să atingă un nivel al conştiinţei capabile să stimuleze sursele de energie spirituală. Oarecum paradoxal, pînă să posede o bibliografie şi chiar o biografie pe deplin cristalizată, a dobîndit notorietate în medii intelectuale. Este edificatoare consemnarea din Jurnalul lui Petru Comarnescu (la 3 martie 1932), profund impresionat, după întîiul dialog cu Marcel Avramescu, de a fi descoperit în persoana acestuia înzestrări greu de bănuit, parcă într-adins „tăinuite“ cîtă vreme posesorul lor evita parada, cercurile constituite, cenaclurile şi relaţiile consacrate prin consens. Riscul anonimatului Apelul nesfîrşit la pseudonime implica riscul anonimatului şi a întîrziat recunoaşterea cuvenită a meritelor. O activitate cu accentuate particularităţi a rămas în umbră. Abia dacă se strecurau, ici-colo, referinţe disparate, cu precădere în pagini de aduceri-aminte. Soarta textelor a fost şi ea vitreg pecetluită, limitată la perimetrul antologiilor, pînă deunăzi. Gestul lui Saşa Pană (imitat de