Mă bagă în seamă Mircea Mihăieş sunt un detractor al lui Vladimir Tismăneanu, mă adaug celor ce îl atacă în chip feroce şi nedrept pe acesta din urmă şi, alături de alţii, am pavat “drumul mentalităţii asasine“ care se manifestă prin ameninţări cu moartea transmise politologului. Aş fi unul dintre cei responsabili de ieşirea la rampă a mardeiaşilor “securisto-legionari” şi, printr-o tristă metamorfoză, din leu am devenit un soi de pasăre urmuziană, alăturându-mă unei “specii de struţ corcite cu păun(escu)”. Cu alte cuvinte, dacă mâine i se întâmplă ceva lui Vladimir Tismăneanu, voi fi printre cei responsabili moral de o crimă. Chiar dacă, ieşind dintr-o vilă de înalt demnitar, Vladimir Tismăneanu ar aluneca pe coaja unei banane de protocol.
La aşa ceva nu pot răspunde, fiindcă nu sunt medic.
Mircea Mihăieş îmi pune şi câteva întrebări. Una – bazată pe constatarea că l-aş compara pe Vladimir Tismăneanu cu Adrian Păunescu – este: “Chiar nu e nicio diferenţă între firul de nisip din bocanc şi autostrada de-o mie de kilometri?”
Răspund: ”Este.”
Şi adaug: Mircea Mihăieş nu observă că mai degrabă îi compar pe Tismăneanu cel de lăudat cu Tismăneanu cel de dispreţuit şi pe Păunescu cel de lăudat cu Păunescu cel de dispreţuit. Las altora plăcerea de a compara răul pe care îl pot provoca lumii ideologii şi răul pe care îl pot provoca poeţii-propagandişti. Eu, unul, m-am dumirit de mult în această privinţă.
O altă întrebare pe care mi-o pune Mircea Mihăieş este: “Chiar aşa Dorin? Am înnebunit cu totul?“
Răspund: “Nu ştiu, Mircea. Poate că unii dintre noi n-au înnebunit. Poate suferă doar de un atac de gripă porcină. Le doresc însănătoşire grabnică.“
De înnebunit, pare să fi înnebunit “România profundă”.
A fost o vreme când toată lumea se temea de Păunescu, fiindcă era în graţiile lui Ce