Presupusa colaborare a lui Oskar Pastior cu Securitatea continuă să preocupe presa literară din Germania. Alimentate de noi dezvăluiri şi acuzaţii, gazetele aduc în atenţia publicului, odată cu biografia tot mai ceţoasă a celui considerat unul dintre cei mai mari poeţi de limbă germană ai secolului trecut, rănile adînci, imposibil de vindecat, lăsate de regimul totalitar. Dacă în Germania raporturile cu trecutul recent s-au clarificat încă din primul deceniu de după căderea regimurilor comuniste datorită unor legi funcţionale şi a unor instituţii eficiente, împăcarea este mult mai greu de atins în România, acolo unde deschiderea tîrzie şi doar parţială a arhivelor fostei poliţii politice face imposibilă misiunea de a afla cine sînt victimele şi cine sînt făptaşii. Despre Oskar Pastior s-a ştiut pînă nu de mult că a fost o victimă. Conform dezvăluirilor recente, se pare că a fost şi făptaş. Cel care a lansat iniţial informaţia (într-o publicaţie de specialitate) a fost istoricul de origine română Stephan Sienerth. Ernest Wichner a confirmat apoi ştirea, după o vizită de documentare la Bucureşti. Frankfurter Allgemeine a publicat opinia sa după ce, cu doar o zi înainte, Süddeutsche Zeitung anunţase vestea despre „Herta Müller şi Oskar Pastior, problematicul ei prieten“. Dincolo de reproşuri şi de pledoarii, rămîn actele descoperite în arhive. Potrivit cercetărilor întreprinse de Ernest Wichner, Pastior, a cărui încarcerare într-un lagăr sovietic reprezintă chiar miza romanului Hertei Müller Leagănul respiraţiei, ar fi fost recrutat ca informator al Securităţii şi ar fi fost activ în perioada 1961-1968. Din dosarul de urmărire – mult mai voluminos decît cel de colaborare – rezultă că recrutarea s-a produs după eliberarea din lagăr. Urmărit de Securitate şi vulnerabil din cauza homosexualităţii şi a unor „poezii antisovietice“, ar fi acceptat pînă la urmă să semneze