D-l Iancu e un persecutat care îşi poate permite orice…

M-a amuzat - blînd vorbind- timiditatea cu care Ilie Dumitrescu s-a rostit în vigurosul scandal al demiterii lui Contra de către patron, live, în direct, la cîteva minute după Bistriţa-Poli. Elegant cum îl ştim, Ilie a articulat uşurel o idee care ar fi trebuit să fie însoşită de un pumn în masă: ,,Nu sînt de acord cu aşa ceva, ca patronul să aducă în public conflictele cu antrenorii şi jucătorii”. Ilie, gomosul în garderobă, delicatul în frază, avea sărmanul o experienţă - şi mă grăbesc să scriu că meciul Stelei lui, în tur, cu Liverpool, început catastrofal cu un autogol, ţinut o oră cu 1-1, desfigurat de un penalty nerod, a fost mai bun sau măcar mai dramatic decît egalul banal din retur, care îl făcuse pe patron să se lanseze într-o aiuritoare gogomănie: ,,Ne-am distrat cu Liverpool!”

Adevărul este că oricît de rea-impresie îmi face domnul Iancu, nu-l credeam în stare să-l egaleze în bădărănia live pe inegalabilul din Ghencea, autorul unei demiteri în direct, aceea a lui Bergodi, de neuitat. Ei bine, la ora actuală, îndrăznesc să-l pun pe domnul Iancu mai sus de castelanul de la şosea, în tot ce-i demagogie şi şmecherie. (Apropo de regretul lui Lăcătuş, că nu avem şmecherisme….Aiurea, avem!) Pentru a-l călca în picioare pe Contra, bossul din Timişoara, acest permanent martir al arbitrajului românesc, a trecut cu toată dezinvoltura la elogiul acelor ,,mizerabili”, numiţi Kovacs, Haţegan, Avram. Asta, desigur, în numele obiectivităţii… Apoi, în numele exigenţei - pentru că de la 3-1, Poli s-a văzut egalată de Bistriţa, ceea ce e chiar nemaipomenit în fotbal… - Contra şi ai lui s-au văzut înfieraţi imediat ca iresponsabili, ca nesimţiţi, etc, etc.

Singurii invincibili din campionat, mare mîndrie pînă mai ieri, li s-au numărat egalurile mai numeroase decît victoriile. Hotărît, d-l Iancu este