...Acest trufaş Henric al VIII-lea, cu piciorul întins sfidător înainte, de pe tabloul imens ce prezidează masa lungă de treizeci de metri din sufrageria Colegiului Christ Church, înfiinţat de el în anul 1547, pare că adineauri a terminat cu Roma, şi, ca şi cum Angliei atât îi mai lipsea, spre a fi cu adevărat o insulă –, inventa o religie: anglicanismul...

Scriu rândurile acestea sub un nuc bătrân, la Văleni, păzit de vara lui 2010, în perimetrul de vacanţă al marelui jurist român Călin Zamfirescu, iubind ca şi mine Anglia lui Henric al VIII-lea pentru răzvrătirea lui care a întemeiat un nou stat anti-papal...

*

* *

Pe jartiera prinsă sub rotula genunchiului stâng scrie strâmb HONI (cu doi de „n” şi cu un „y” pus în coadă aveau să scrie mai târziu francezii) – restul, „soit qui mal y pense”, restricţia mentală, se subînţelege, iar pictorul a lăsat-o să continue în umbră, ca-ntr-o şaradă, pe îndoitura genunchiului...

Sufrageria are proporţiile unei catedrale... Dacă nu observi imediat farfuriile şi tacâmurile strânse pe policioarele de pe margini, unele mai păstrând urmele bucatelor servite, şi nu simţi mirosul mirodeniilor sau aroma cafelei băute cu un ceas mai devreme, poţi să crezi că ai intrat într-un muzeu...

Aici însă, muzeul se confundă cu realitatea prezentului. El nu are înţelesul de sanctuar, de ceva oprit, ori rupt de restul lumii, şi al că- rui prag trecându-l, ieşi din timp... Fiindcă Oxfordul, inima Angliei, este muzeu prin ceea ce se continuă.

De aceea, toţi studenţii care au luat masa aici, de la 1547 – cei 101 de odinioară pentru care, şi astăzi, clopotul, „Marele Tom”, bate seară de seară, la nouă şi cinci minute, de o sută şi una ori stingerea –, toate figurile ilustre de pe tablourile agăţate jur împrejur pe pereţi, parcă s-au ospătat şi ei, recent, ca la o comună ş