- o poveste despre noi? -

Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu (în regia lui Andrei Ujică) reprezintă un eveniment cinematografic remarcabil. Sala Palatului, plină-ochi în majoritate cu tineri, a urmărit perindîndu-se pe peliculă cea mai mare parte a figurilor politice care au făcut istoria ultimilor 45 de ani. Fără să fi auzit vorbindu-se pe undeva, nu pot să nu mă întreb dacă această premieră a fost prilejuită de împlinirea acestei cifre „rotunde“ de la începutul ascensiunii lui Nicolae Ceauşescu. Dacă anul trecut a fost comemorată Revoluţia – început al libertăţii, şi poate mai puţin căderea lui Nicolae Ceauşescu – sfîrşit al dictaturii, de ce anul acesta să nu se vorbească despre drumul către putere? Printr-un exerciţiu de istorie contrafactuală, ne putem imagina cum şi-ar fi sărbătorit Ceauşescu cei 35 de ani de „domnie“, dacă schimbarea din ’89 nu s-ar fi petrecut... Caracterul remarcabil al acestei producţii nu stă, desigur, în intenţie; documentare video sau audio (ca să nu mai vorbim de cele scrise) există cu prisosinţă. Prin urmare, cine se preocupă pentru o perioadă – pe care parţial este posibil să o fi cunoscut nemijlocit (indirect a fost trăită chiar şi de cei născuţi după 1990, prin experienţa familiei) – are la dispoziţie o bogată resursă informativă.

Dar dacă nu intenţia, atunci forma este cea care conferă excelenţă filmului. Ideea de a povesti mărirea şi decăderea lui Ceauşescu, în baza înregistrărilor oficiale (adică a producţiei propagandei, a ceea ce a trecut nu doar de ochiul atent şi anonim al cameramanului, ci şi de grija ulterioară a cenzurii) merită indiscutabil aplaudată. Desigur că prezentul recalibrează acel trecut care se derulează pe pelicula de film prin (banalul, dar indispensabilul) fapt al selecţiei, căci sîntem încredinţaţi că din cele 1000 de ore aflate la dispoziţie s-a folosit într-o primă filtrare abia un sfert,