Împătimiţii întru John Le Carré primesc fiecare carte nouă a lui ca pe un dar mult-aşteptat. Nu toate sunt de calibrul primei şi celei mai celebre dintre operele lui, Spionul venit din frig (traducerea corectă ar fi fost Omul care a venit din adormire).

Întrebat de curând care sunt, după părerea lui, cele mai bune cărţi pe care le-a scris, autorul a numit-o pe aceasta, împreună cu Cârpaci, croitor, soldat, spion, Croitorul din Panama şi Neobositul grădinar. Sunt destule altele – precum Oamenii lui Smiley – care pot concura pentru primele locuri.

Luna trecută, în al 80-lea an al vieţii lui, a publicat cea de-a 34- a carte, Our Kind of Traitor (Un trădător pe gustul nostru), Viking, 2010.

Când Războiul Rece s-a terminat din lipsă de protagonişti, unii dintre cei care se hrăniseră din substanţa lui au trebuit să se recalifice.

Ce s-a întâmplat cu John Le Carré?

Marele maestru al jocului de spionaj fictiv a rămas fără eşichierul pe care albii Majestăţii Sale îi făceau de obicei şah mat (au fost şi remize, dar rare) pe negrii mânuiţi de KBG &comp, în partide cărora le imprima mai mult dramatism prin gambituri îndrăzneţe şi mai ales prin nepermise dar profitabile însuşiri şi folosiri ale unor piese aparţinând adversarului. Pentru cititori din aproape patruzeci de ţări, John Le Carré este unicul proprietar al unei lumi create de el însuşi: înalta societate a spionajului, populată cu personaje după chipul şi asemănarea foştilor lui colegi şi superiori de pe vremea când, înainte de a se apuca de scris, fusese David Cornwell din Serviciul Secret. Marile scandaluri din anii aceia când, unul după altul, demnitari ai Serviciului Secret Britanic s-au dovedit a fi agenţi dubli, unii dintre ei ajungând chiar să se refugieze în Uniunea Sovietică, l-au determinat să se aplece asupra trădării, asupra tuturor problemelor d