În imemoriale timpuri, pe când îmi efectuam stagiul militar postuniversitar, „elevul TR” Constantin Gurău (timişorean, poet, muzeograf, om de spirit) îl evoca adeseori pe Andrei Ujică.

Co-autor, împreună cu Şerban Foarţă, al „Textelor pentru Phoenix”, Ujică se născuse în acelaşi an cu noi, 1951. Îl apreciam de la distanţă, cu empatie. Soarta vru să îl cunosc personal abia după aproape patru decenii, în Portugalia, la ediţia 2010 a festivalului de cinema de la Estoril. Lăudabila iniţiativă a organizatorilor de a-l invita să-şi prezinte trilogia filmică depre comunism a beneficiat de susţinerea Institutului Cultural Român.

Între două proiecţii şi o paradă de modă (colecţia actorului John Malkovich la palatul conţilor de Castro Guimarães din Cascais, acolo unde îşi visa Fernando Pessoa să ajungă bibliotecar!), Andrei Ujică şi-a făcut timp să acorde un interviu săptămânalului cultural Ípsilon. Cele două pagini de revistă, ilustrate cu o fotografie mare a protagonistului şi cu secvenţe din filmele sale, poartă titlul Uma TAC à Ditadura („O tomografie a dictaturii”). Chestionat de Rui Catalão, cineastul explică tenebroasele resorturi ce-l animau pe dictatorului portretizat în filmul său Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu. Câteva citate, în retrovesiune din portugheză: „El era un credincios. Credea în acel monoteism ateu care era ideologia statului marxist (sau ideologia marxistă în general), cum a definit-o filosoful Peter Sloterdijk.” „Credinţa sa era puternică şi fără compromisuri, completamente atipică pentru psihologia românilor.” „Tot aşa cum credea într-o ideologie pe care o aplica în practică drept ştiinţă, era convins şi că arta reprezenta doar o manevră de punere în scenă a credinţei în adevărul ultim al societăţii umane. La un nivel rudimentar, Ceauşescu era teoreticianul autodidact al marxismului pe care pretindea că-l aplică în pra