Spectacolul de duminică, de la ora 18.30, reuneşte două succese internaţionale ale coregrafului slovac de origine română, Edward Clug. Cu „Tango. Radio and Juliet”, baletul Operei iese din „lâncezală”, după cum a declarat directorul ONB, Cătălin Arbore.
Edward Clug (37 de ani), director artistic al Companiei Teatrului Naţional din Maribor, Slovenia, a ales pentru debutul său artistic pe scena Operei Naţionale din Bucureşti două lucrări coregrafice care pun în evidenţă traseul său artistic. „Tango” este prima sa creaţie coregrafică, realizată în anul 1998 şi care se bucură de succes şi în prezent, iar „Radio and Juliet” datează din anul 2005 şi este considerată un „hit” internaţional al coregarafiei de dans modern.
Fundal muzical, Radiohead
În „Tango”, suportul muzical este alcătuit din piese celebre semnate de compozitori renumiţi, precum Astor Piazzolla, Goran Bregovic, Rene Dupere, în timp ce muzica trupei englezeşti de rock Radiohead, celebră în anii ’80, asigură fundalul muzical din „Radio and Juliet”, teatru-dans, inspirit de povestea de iubire a eroilor shakespearieni, Romeo şi Julieta.
„Venirea mea la Bucureşti se datoarează invitaţiei Simonei Şomăcescu, coordonatoarea Companiei de Balet a Operei Naţionale şi sunt extrem de mulţumit de felul cum a decurs colaboararea noastră”, a declarat Edward Clug.
Edward Clug
Artistul este laureat, din anul 2005, al celui mai important premiu pentru cultură din Slovenia. Cea mai recentă reuşită a sa este nominalizarea la premiile Golden Mask 2010, la categoriile “Cel mai bun spectacol” şi “Cea mai bună coregrafie”, pentru spectacolul său, “Quatro”, realizat cu starurile de la Teatrul Marinski, din Sankt Petresburg, Leonid Sarafanov şi Denis Matvienko. Festivitatea de premiere va avea loc la Moscova în aprilie 2011.