Comercianţii de jucării din Giurgiu au fost amendaţi cu peste 4.000 lei. Comisariatul pentru Protecţia Consumatorului a verificat magazinele de jucării iar produsele periculoase şi fără avertizări au fost retrase de la comercializare. Inspectorii au amendat şi comercianţii de dulciuri şi produse de patiserie. Amenzile pentru neregulile găsite se ridică la peste 20.000 lei.
În decembrie, comercianţii de jucării şi dulciuri îşi freacă mâinele pentru că ştiu că-şi vor dubla profitul. Păpuşi chinezeşti cărora le cade părul, pistoale de jucărie cu bile şi roboţi care se dezmembrează, sunt produse care au invadat piaţa giurgiuveană şi care pot fi cu adevărat periculoase pentru cei mai mici dintre copii.
Inspectorii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) sunt cu ochii pe comercianţii giurgiuveni care nu respectă condiţiile impuse de lege pentru vânzare şi informare a cumpărătorilor, şi la începutul lunii au demarat un control tematic.
Neregulile nu au întârziat să apară şi în numai câteva zile au fost aplicate amenzi de 4.600 lei şi au fost retrase de la comercializare, până la remedierea neregulilor, zeci de jucării.
13 kilograme de ciocolată, verificate
„Printre abaterile constatate se numără lipsa traducerii în limba română a elementelor de informare-caracterizare inscripţionate pe ambalaje şi nemenţionarea grupei de vârstă căreia jucăria îi este destinată. Lipseau totodată şi informaţii privind importatorul”, a declarat pentru „Adevărul de Seară”, Anca Brătan, director CJPC Giurgiu.
De asemenea, produsele verificate nu aveau informaţii de utilizare în limba română şi nici preţuri de comercializate afişate.
Pentru că au fost depozitate în condiţii necorespunzătoare, mai multe elicoptere de jucărie, ambalate în pungi colective au fost retrase definitiv de la coamercializare, fiind un pericol pentr