Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcurile industriale, o solutie pentru iesirea din criza

Publicat in Ziare.com, vineri 10 decembrie 2010 ·

Parcurile industriale care pot fi infiintate in locul perimetrelor miniere ecologizate ar putea salva municipiul Petrosani.

Primarul din Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, sustine ca a solicitat sprijin ministerelor de resort aproximativ 4.000.000 de lei pentru doua astfel de zone, unde vrea sa aduca utilitatile si mai apoi sa astepte investitorii.

"Am cerut 23 de miliarde de lei vechi ca sa demaram pe zona unde amenajam Parcul Industrial de la Livezeni, respectiv 12,5 hectare, pentru a introduce utilitatile, gaz apa canal drum de acces, energie electrica. De asemenea, am mai solicitat alte 17 miliarde de lei vechi pentru zona ce a apartinut fostei mine Dalja, tot pentru a introduce utilitatile", declara Tiberiu Iacob Ridzi.

Mai mult, edilul spune ca deja sunt investitori interesati de aceste zone si, ca din toamna anului viitor, cel putin doua lanturi de mari magazine isi vor deschide filiale pe aceste suprafete.

"Exista doi investitori privati care si-au aratat intentia de a sosi aici. Vom avea cel mai probabil doua centre comerciale mari pe o suprafata de 8.000 de metri patrati. Investitorii au solicitat teren si in toamna lui 2011 ar putea finaliza investitiile", mai spune Tiberiu Iacob Ridzi.

Comisia formata din mai multi secretari de stat care a sosit in Valea Jiului le-a cerut primarilor sa vina cu propuneri care sa vizeze crearea unor noi locuri de munca pentru oamenii de aici.

Asta in conditiile in care nu se stie care va fi viitorul Companiei Huilei, daca va fi inclusa sau nu in viitorul complex energetic.

Parcurile industriale care pot fi infiintate in locul perimetrelor miniere ecologizate ar putea salva municipiul Petrosani.

Primarul din Petrosani, Tiberiu Iacob Ridzi, sustine ca a solicitat sprijin ministerelor de resort aproximativ 4.000.000 de lei pentru

Articolul in Ziare.com >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 2 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 4 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 6 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

LIVE DE LA 19:00 Lech Poznan - Legia Varșovia, în Supercupă » Edi Iordănescu luptă pentru primul trofeu în Polonia

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Legia Varșovia, echipa pregătită de Edi Iordănescu (47 de ani), joacă în această seară, de la ora 19:00, într-un meci cu trofeul pe masă, în Supercupa Poloniei, contra celor de la Lech Poznan. Meciul va fi transmis în format liveTEXT pe GSP.ro.

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°