Firme din Târgu Mureş, Braşov şi Bucureşti participă în aceste zile la Târgul Exposhopping dedicat hainelor şi încălţămintei din piele. Până duminică la ora 20.00, giurgiuvenii îşi pot înnoi garderoba cu haine şi accesorii din piele naturală la preţuri de producător.
Târgul de haine, încălţăminte şi accesorii din piele organizat de firma mureşeană Exposhopping şi-a deschis porţile în urmă cu două zile la Galeriile de Artă din centrul oraşului. Oferta este una bogată, comercianţii sperând să îi atragă pe giurgiuveni cu produsele de calitate şi preţurile speciale. „Preţurile sunt cu peste 50% mai mici decât în magazine şi asta pentru că noi suntem producători” afirmă unul dintre vânzători.
Căciulile pentru tineri din blană de vulpe sunt la mare căutare în special datorită „modei” şi a preţului de „numai” 250 de lei. Nici clasicele căciuli bărbăteşti din astrahan sau cele uriaşe de damă nu şi-au pierdut admiratorii. „Sunt foarte călduroase, de aceea vreau să îmi cumpăr. Mai am una acasă” ne-a spus unul dintre cumpărători.
Cele mai „vânate” articole de la târg rămând paltoanele îmblănite de damă. „Preţurile sunt între 1.300 şi 6.000 de lei. Blănurile folosite sunt naturale, de la vulpe polară până la chinchila şi nurcă” afirmă Andreea Lagusi, patroana unei firme din Braşov specializată în producerea hainelor de blană.
Comercianţii autohtoni spun că, în ultimii ani, vânzările sunt în continuă scădere, iar vina nu o poartă doar criza. „În ţări precum Grecia sau Turcia se fabrică la greu haine şi accesorii din piele de o calitate îndoielnică la preţuri mai mici. Există persoane care cumpără masiv de-acolo şi vin în ţară ca să le comercializeze sub preţul pieţei. Omul cumpără pentru că este mai ieftin, dar se întreabă de ce materialul se rupe sau crapă după câteva purtări” spune Andreea Lagusi.
Standul de încălţăminte este mai puţin populat decâ