Foto: Dragoş Stoica / Jurnalul Naţional În timp ce Guvernul e în stare să pună taxă şi pe aerul pe care îl respirăm, pentru a atrage bani la bugetul de stat, Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, nu ştie cum să îi risipească. Elena Udrea vrea să construiască 30 de săli polivalente în următorii cinci ani, şi pentru implementarea acestui proiect a cerut o finanţare totală în valoare de 1,365 miliarde de lei (325 milioane de euro). Un calcul sumar arată că fiecare sală de sport va costa în medie circa 10,8 milioane de euro.
„Proiectul este rezultatul direct al discuţiilor pe care le-am avut cu mai mulţi şefi de federaţii sportive din România, care au pledat pentru construirea acestor săli polivalente. Mi-au declarat că ani de zile au căutat un reprezentant al Guvernului cu care să discute această problemă. Îmi spuneau că România nu este capabilă să organizeze nici o competiţie sportivă europeană la nivel de echipe. Şi este păcat că lucrurile stau aşa într-o ţară în care rezultatele sportive reprezintă puţinele succese ale României în exterior”, explică pe blogul personal Udrea.
Ministerul pe care îl conduce propune Guvernului aprobarea unui program de construcţie a 30 de săli polivalente cu 5.000, 10.000 şi 15.000 de locuri, în perioada 2010-2016. Proiectul va fi derulat prin Compania Naţională de Investiţii (CNI), aflată sub autoritatea ministerului.
Programul propus de Udrea ar însemna un efort bugetar de 21,5 milioane de lei în 2011, 193,5 milioane de lei în 2012, câte 430 de milioane de lei în 2013 şi 2014, urmând ca în 2015-2016 suma alocată pentru acest program să fie de 280 de milioane de lei, potrivit Notei de fundamentare a proiectului. Finanţarea se asigură din alocaţii de la bugetul de stat, alocaţii de la bugetul local, credite externe, procedura parteneriatului public – privat, precum şi din alte surse de finanţare legal con