Mierea, morcovii, iaurturile, usturoiul nu au efecte pozitive asupra sănătăţii organismului, potrivit Agenției Europene pentru Siguranță Alimentară (EFSA), deşi produsele şi-au dovedit calităţile de sute de ani. Sursa: Hepta
"EFSA nu are un sistem de evaluare al profilului nutriţional al alimentelor corect din punct de vedere ştiinţific. Chiar ei declară că nu au specialişti şi că sunt obişnuiţi să evalueze medicamente, nu alimente. De fapt, aici este problema. Un medicament e substanţă chimică pură, iar un aliment are o compoziţie extrem de complexă, nu e o substanţă chimic pură", este de părere prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, specialist în alimentaţie.
Niciun răspuns pozitiv pentru alimente
Pentru ca EFSA să poată evalua calitatea unor produse, producatorii de alimente depun dosare cuprinzând dovezile ştiintifice pe care se întemeiază beneficiul comunicat. Până în prezent, au fost evaluate 1.833 de propuneri de menţiuni de sănătate, iar EFSA a emis 320 de opinii pozitive, toate referitoare la vitamine, minerale, alte ingrediente cu structura simplă, care se folosesc şi în medicamente. Nici un aliment nu a primit aviz favorabil de la EFSA.
Aplicând un protocol de evaluare preluat de la medicamente, EFSA a ajuns la concluzii surprinzătoare. De exemplu, mierea – pentru care s-a solicitat recunoaşterea beneficiilor pentru sănătatea respiratorie, metabolism, sursă de energie – a fost respinsă pentru insuficienţa caracterizare a alimentului. Şi morcovul a fost respins privind menţinerea unei vederi normale, pe motiv că nu s-a stabilit relaţia de cauzalitate între morcov şi vederea normală, deşi morcovul conţine caroteni, care sunt precursori ai vitaminei A, iar vitamina A este cunoscută pentru rolul său în menţinerea vederii. "Alimente precum mierea, morcovii, lămâia, nu au primit menţiuni de sănătate. Dacă lucrurile