În anul 1989, prin vară, Gheorghe Răcaru, ocupa funcţia de director adjunct de zbor în cadrul Tarom, dar era şi unul dintre cei mai buni piloţi pe care compania naţională îi avea la vremea respectivă. Nu de puţine ori, Răcaru era solicitat să zboare cu „mai marii partidului", miniştri, prim-miniştri - Mănescu, Verdeţ sau Dăscălescu, singura excepţie fiind familia Ceauşescu care călătorea cu escadrila specială.

"Piloţii erau foarte bine plătiţi pe timpul acela, unii dintre noi aveam salarii mai mari decât ale primului-ministru. Puterea de cumpărare era mult mai mare decât cea a piloţilor din alte ţări. Ţin minte că, la lichidare, luam între 12 şi 14 mii de lei, iar o Dacie era 70 de mii" îşi începe Răcaru povestea despre regimul communist şi evenimentele din decembrie '89.

Cum de bani nu ducea lipsă, fostul pilot îşi cumpărase mai multe maşini pentru a putea călători atât în weekend-urile „cu soţ" , cât şi în cele „fără soţ".

„Pe timpul acela aveam tot felul de 'învârteli' cu miliţienii pentru că mă interesa numere de maşină mai scurte, cu trei cifre, ca să nu am probleme cu amenzi pentru că, de obicei, trei cifre aveau doar firmele străine, agenţiile şi alţi nerezidenţi. Chiar la finele lui '88 - începutul lui '89, începuseră să adune numerele astea şi tot primeam hârtii să mă duc la poliţie să mă duc să mi-l schimbe", rememorează Răcaru. Acestea fiind datele problemei, Răcaru a apelat la „pila" sa din miliţie pe care o mai alimenta din când în când cu o ţigară sau un whisky. „M-am întâlnit cu el, prin vara lui 89, în faţa miliţiei şi mi-a zis 'stai liniştit, nu răspunde la somaţii pentru că în iarnă se vor schimba multe şi nu vor mai fi probleme'. Tipul era doar un sub-ofiţer, aşa că este clar că în sistem se ştia deja ce va urma", continuă Răcaru care descrie evenimentele din decembrie drept „o lovitură de stat îmbrăcată în straie de revoluţie