Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sefii orasului s-au trezit cu un palat pe cap si nu stiu ce sa faca

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 10 decembrie 2010 ·

Palatul Braunstein, situat in Piata Unirii, va ajunge in patrimoniul municipalitatii. Primaria va trebui sa plateasca insa 2,6 milioane lei pentru 327 mp care apartin unor persoane fizice. Suma de aproape 2.000 euro/mp este considerata prea mare de edilii ieseni. Palatul Braunstein ar putea trece in proprietatea Primariei. Mai bine de jumatate din imobil a fost retrocedat mostenitorilor vechilor proprietari. Dupa un litigiu in instanta, decizia judecatorilor a fost ca intreaga cladire va reveni Primariei. In schimb, municipalitatea va trebui sa achite despagubiri de peste 2,6 milioane lei. "S-a mers in instanta pentru ca nu s-a ajuns la un acord intre persoanele carora li s-a retrocedat parte din cladire. Municipiul avea acolo 3/7 din imobil, alti sase proprietari aveau 2/7, iar doi aveau cite 1/7. Instanta a decis ca nu se poate dispune iesirea din indiviziune in natura. Ca urmare cladirea va ramine a Primariei, dar cei opt proprietari trebuie sa primeasca despagubiri. Am facut apel la decizia instantei. Consideram ca suma stabilita este prea mare", a declarat Denisa Ionascu, secretarul municipiului. Imobilul, in stare avansata de degradare Palatul Braunstein, situat chiar linga statia RATP din Piata Unirii, deasupra fostei sucursale CEC, are o suprafata construita totala de 571 mp, din care 327 mp au fost retrocedati mostenitorilor fostilor proprietari. Acum, in contul acestei suprafete, dar si al terenului aferent, municipalitatea ar trebui sa achite 2,6 milioane lei. Imobilul se afla insa intr-o stare avansata de degradare. Situatia juridica incerta a facut aproape imposibila realizarea unor lucrari de intretinere sau consolidare. Acum, sefii Primariei sustin ca intentioneaza sa demareze o expertiza tehnica pentru a afla starea exacta a cladirii, dar si lucrarile necesare pentru consolidare. Palatul Braunstein, situat in Piata Unirii, va ajunge in patrimoniul mun

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 42 minute
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 23 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Aeroportul din Marsilia a fost închis din cauza unui INCENDIU de vegetație care se extinde rapid

Gandul acum 29 minute
Aeroportul Marsilia Provence a fost închis marți din cauza unui incendiu de vegetație care se extinde rapid în zona de sud a Franței. Incendiul este alimentat de faptul că vântul bate cu până la 70 de kilometri pe oră, iar autoritățile au decis înch

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum 56 minute
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Dominic Fritz: „Când industria păcănelelor se revoltă, ştii că măsura e corectă. Mai puțini dependenți de pariuri care își ruinează viața”

Adevarul acum o ora
Președintele USR, Dominic Fritz, a precizat marți, 8 iulie, că, acum, industria jocurilor de noroc e „taxată dur", explicând că măsurile luate de guvern în acest domeniu nu doar că aduc 1,6 miliarde de lei în plus la buget, dar ar putea avea ca efec

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 4 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

29°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

35°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

19°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°