Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Viitorul aparţine terapiilor personalizate

Publicat in Viata Medicala, vineri 10 decembrie 2010 ·

Medicina personalizată, domeniu în plină dezvoltare în lume, dar şi în atenţia cercetătorilor din România, a fost tema aleasă pentru Simpozionul Naţional de Patologie cu participare internaţională, desfăşurat recent, în organizarea Institutului „Victor Babeş“ din Bucureşti, sub egida Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Medicale şi a Academiei Internaţionale de Patologie (Diviziunea română). Publicăm o relatare de la acest important eveniment, precum şi câteva din concluziile ştiinţifice desprinse, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, de dnii acad. Laurenţiu M. Popescu, conf. dr. Mihai Hinescu şi dr. Mircea Leabu, într-un grupaj realizat de dna dr. Maria Dragotă. (...)

Publicitate Între 9 şi 12 noiembrie a.c., Institutul Naţional de Patologie „Victor Babeş“, Academia Română – Secţia de ştiinţe medicale, Academia de Ştiinţe Medicale şi Diviziunea română a Academiei Internaţionale de Patologie au organizat Sesiunea Anuală a Institutului „Victor Babeş“ şi al 7-lea Simpozion Naţional de Patologie „Medicina personalizată“ cu participare internaţională, prilej de abordare a realizărilor şi provocărilor dintr-un domeniu în plină dezvoltare în întreaga lume. (...)Mai multe detalii în ziarul nostru, Viaţa medicală.

Medicina personalizată, domeniu în plină dezvoltare în lume, dar şi în atenţia cercetătorilor din România, a fost tema aleasă pentru Simpozionul Naţional de Patologie cu participare internaţională, desfăşurat recent, în organizarea Institutului „Victor Babeş“ din Bucureşti, sub egida Academiei Române, Academiei de Ştiinţe Medicale şi a Academiei Internaţionale de Patologie (Diviziunea română). Publicăm o relatare de la acest important eveniment, precum şi câteva din concluziile ştiinţifice desprinse, în exclusivitate pentru „Viaţa medicală“, de dnii acad. Laurenţiu M. Popescu, conf. dr. Mihai Hinescu şi dr. Mircea Lea

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CFR Probleme în Gara de Nord București privind sistemul de informare a călătorilor

Ziua Constanta acum 29 minute
Un incident a avut loc în această dimineață, 4 iulie 2025, la Gara de Nord din București, unde un deranjament tehnic a dus la defectarea sistemului de informare a călătorilor. Mai exact, tabelele de teleafișaj, panourile de informare localizate pe p

Vânzările de iPhone-uri ale Apple au crescut în China pentru prima dată în ultimii doi ani

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Apple a înregistrat o creştere a vânzărilor de iPhone în China în al doilea trimestru al anului, marcând prima revenire pe creştere anuală din ultimii doi ani, potrivit unui raport al Counterpoint Re

Trump spune că SUA au dat prea multe arme Ucrainei: ”Ne-a golit întreaga țară, trebuie să ne asigurăm că avem suficiente pentru noi” / Comentariile, după discuția la telefon cu Putin

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele Donald Trump s-a plâns joi că Statele Unite au furnizat prea multe arme Ucrainei în timpul administraţiei anterioare, acesta fiind primul său comentariu public cu privire la pauza în une

Nord-coreean reținut după ce a traversat granița fortificată spre Coreea de Sud

Mediafax acum o ora
Potrivit Statului Major Întrunit sud-coreean, individul a fost reperat și urmărit în apropierea zonei centrale-vestice a liniei de demarcație militară, iar trupele sud-coreene au desfășurat o „operațiune de ghidare” pentru a-l reține, notează AP. Au

Şeful Trezoreriei SUA: Aproximativ 100 de ţări vor primi un tarif reciproc de 10%

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aproximativ 100 de ţări vor fi supuse unui tarif reciproc de 10%, a declarat joi secretarul Trezoreriei SUA, Scott Bessent, adăugând că se aşteaptă la ”o avalanşă” de acorduri comerciale anunţate pân

Google lansează AI-ul video Veo 3

News.ro acum 2 ore
Google anunţă că a început implementarea globală a modelului de generare video Veo 3 în suita de inteligenţă artificială Gemini. Lansarea globală va face ca generatorul video dezvoltat de gigantul american să fie disponbil în „peste 159 de ţări”. În

Donald Trump va promulga „marea şi frumoasa sa lege” vineri, de Ziua Naţională a SUA / ”Vom sărbători independenţa naţiunii noastre şi începutul noii noastre epoci de aur”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump va promulga, vineri, legea sa bugetară cu mare fast pentru a marca ziua naţională a SUA, cu focuri de artificii şi o paradă aeriană a unui bombardier B-2, tipul de

Netanyahu promite să aducă înapoi „toți” ostaticii din Fâșia Gaza: „Fără excepție”

Adevarul acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu reafirmă angajamentul față de familiile ostaticilor, în timp ce bombardamentele continuă în Gaza și bilanțul victimelor civile crește.

Ilie Bolojan, despre șefii cu salarii mari din companiile guvernamentale: „Una din gravele noastre erori în acești ani a fost că am tolerat o zonă de clientelă politică, de lipitori” / Instituția oferită exemplu

HotNews acum 11 ore
Statul român a tolerat activitatea unor persoane numite politic care au acționat ca „lipitori” și odată ajunși în funcții publice au acționat pentru a-și oferi doar drepturi în timp ce au dorit ca statul să aibă doar obligații, a declarat Ilie Boloj

Putin i-a transmis lui Trump la telefon că Rusia nu va renunța la obiectivele ei în Ucraina, reluând binecunoscuta expresie invocată ca argument

HotNews acum 11 ore
Președintele rus Vladimir Putin i-a spus joi omologului său american, Donald Trump, în convorbirea telefonică pe care au avut-o cei doi lideri, că Moscova dorește încheierea negocierilor pentru încetarea războiului din Ucraina, dar nu va renunța la

Vremea

București
acum

25°
vin.

19°/37°
sâm.

21°/33°
dum.

20°/38°
lun.

23°/38°
Iasi
acum

24°
vin.

19°/35°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/34°
lun.

19°/39°
Constanta
acum

24°
vin.

19°/33°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/28°
lun.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

17°/36°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/34°
lun.

19°/36°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/38°
sâm.

18°/34°
dum.

21°/40°
lun.

21°/39°