Pe scară stau înşiraţi vreo zece pacienţi cu priviri opace, aşteptînd cuminţi să vină doamna doctor. Unii au lîngă ei sacoşe şi bagaje, pregătiţi, probabil, pentru internare. Oameni simpli, îmbrăcaţi mai ca la ţară. Lîngă uşă e un alt grup de indivizi, mai agitaţi – bucureştenii: o fată care, cu mişcări bruşte din cap, îşi tot aruncă pletele blonde peste umeri; două cucoane de vreo 70 de ani care par a se cunoaşte mai de mult şi care s-au întîlnit întîmplător; un băiat slab şi înalt cu o şapcă pe cap care se ţine cu mîna de piept şi zice că îl doare un plămîn; un pensionar cu ochelari care se joacă la un telefon mobil din care ies nişte ţiuieli.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilor Uşile transparente spre coridorul cu cabinete şi saloane sînt închise. Pe culoar, o infirmieră spală pe jos. Nerăbdător, băiatul cu plămînul bate în uşă. „Pînă nu se usucă nu intră nimeni“ – îi strigă femeia prin geam. „Ăştia fac ordine cu noi ca la armată“ – murmură pensionarul ridicînd ochii din telefon. „Şi dacă mă doare pieptul de mor, ce să fac – geme băiatul – stau aici şi aştept degeaba?“ „Numai bolnav să nu fii în ţara asta“ – comentează una dintre cucoane. „Cui îi pasă că eu am fost programată de dimineaţă şi stau aici de o oră? Cine ştie că abia pot să mai rezist şi că bărbatu-meu stă acasă şi mă aşteaptă şi că are ciroză şi e şi insulino-dependent?“ „Chiar aşa, cum se mai simte Guţă?“ – o întreabă cealaltă cucoană. „Păi, nu ştiu care dintre noi se simte mai rău. Problema e însă, de fapt, că nu-l mai suport. Noroc că avem casa aia la ţară şi cînd mă enervează pot să mă duc dracului în alt colţ sau să ies în grădină cînd e cald, numai să nu-l mai am prin preajmă.“ „Acuma, dragă Tanţa, fii şi tu mai înţelegătoare. Ce-ai vrea să faci? Uite, şi eu sînt la a doua serie de interferon, dar nu dau vina pe nimeni, n-am ce