Economie şi iconomie, cuvinte folosite în limbaje diferite, au acelaşi etimon: elenul oikonomia, din familia lui oikos "casă" (care ni l-a dat şi pe eco- din ecologie). Oikonomia desemna "administrarea casei, conducerea gospodăriei" şi, prin extensie, "conducere, guvernare" şi "rânduială, ordine". Trecut în latină (oeconomia "organizare, dispunere a elementelor unui discurs, ale unei scrieri etc."), cuvântul a fost împrumutat de acolo, pe cale cultă, de franceză (économie), de unde l-am luat şi noi, atât cu sensurile mai vechi din limba lui Voltaire ("ştiinţă a fenomenelor economice", de unde economia politică; "curent de gândire economică", de unde economia clasică, marxistă etc.; "chibzuială, cumpătare", de unde simţ de economiei; "bani puşi deoparte", de unde casă de economii; "organizare, dispunere", de unde economia unei legi), cât şi cu sensul născut la începutul secolului trecut, de "totalitate a activităţilor de producţie, distribuţie şi consum într-o colectivitate", de unde economia naţională şi, în ultima vreme, economia globală.

Dacă economie a ajuns în română prin intermediul latinei şi al francezei, iconomie, termen religios propriu creştinismului răsăritean, este un împrumut direct din greacă şi reprezintă dezvoltarea sensului primar din elină, acela de "administrare, conducere". În ortodoxie se vorbeşte pe de o parte despre iconomia dumnezeiască/divină şi pe de altă parte de iconomia Bisericii.

Iconomia dumnezeiască desemnează planul divin de mântuire a omului, manifestarea iubirii lui Dumnezeu pentru omenire prin jertfa Fiului Său întrupat.

Iconomia bisericească, principiu aflat la baza Dreptului canonic ortodox, desemnează libertatea omului în faţa canoanelor, care pot fi aplicate cu blândeţe, în spiritul şi nu în litera lor, atunci când rigurozitatea (în limbaj ortodox: acrivie, din gr. akriveia) este dăunătoare. Dragostea