Proiectul Mid, care a eşuat din cauza opoziţiei ferme a preşedintelui rus Boris Elţin, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane în 1992.
Unul dintre cele mai interesante proiecte lansate de thinktank-urile americane după prăbuşirea URSS a fost trecut până acum sub tăcere. Este vorba de propunerea lansată de unul dintre geopoliticienii de mai mică importanţă din Statele Unite ale Americii, William Mid, care însă este apropiat de importanta organizaţie Council for Foreign Relations. Este vorba de o organizaţie americană care formează, practic, un adevărat laborator al politicii externe americane. Proiectul lui William Mid a fost descoperit de analistul politic de origine basarabeană Octavian Sergentu, care a publicat, în urmă cu câteva zile, o carte intitulată „Geopolitica" la editura Dokia.
Proiectul Mid nu a fost concretizat niciodată în vreo ofertă oficială formulată de administraţia americană, însă, în anul 1992, când a fost publicat, a stârnit vii dezbateri în mediile intelectuale americane. Concret, proiectul Mid presupunea ca Statele Unite ale Americii să formuleze o ofertă de a cumpăra Siberia de la Federaţia Rusă, întocmai cum în secolul al XIX-lea americanii au cumpărat Alaska de la Imperiul Ţarist. Statele Unite ale Americii urmau să ofere circa trei mii de miliarde de dolari pentru achiziţia de teritorii de la Rusia. Oferta era completată cu spri¬jinul americanilor pentru modernizarea Rusiei, inclusiv prin intermediul unor investiţii masive în infrastruc¬tură şi în economie. De asemenea, diplomaţia americană urma să sprijine consistent Rusia să se integreze în Comunitatea Economică Europeană.
Era vorba, practic, de partea europeană a Rusiei, precum şi de vestul industrializat al Siberiei, inclusiv zona din jurul oraşului Ekaterinburg. „Iniţiativa americanilor, deşi nu a fost concretizată într-o ofertă oficială, a stârnit