Gata cu zilele de toamnă târzie! De vineri, iarna îşi intră în drepturi, iar temperaturile scad la valorile normale pentru decembrie. Sursa: Maria CrausSursa: Maria CrausSursa: ARHIVA EVZSursa: CODRIN PRISECARU
1 /.
Mai mult, joi seară, la ora 20.00, a intrat în vigoare atenţionarea cod galben de ninsori pentru toată ţara, emisă de meteorologi. Aceştia au avertizat că vremea se răceşte accentuat şi că va ninge peste tot în ţară.
Avertizarea a fost valabilă până astăzi la ora 12.00. În acest interval, vântul a prezentat intensificari temporare în toate regiunile, cu viteze ce au depăşit 70-75 de kilometri pe oră, îndeosebi în sudul şi în estul ţării. În plus, în nord, centru şi est, precum şi în zonele montane a nins, local, viscolit.
Mai mult, în regiunile vestice, vremea a intrat într-un proces de răcire accentuată, devenind local geroasă, la fel cum mai avertizat specialiştii. Temperaturile au scăzut chiar şi cu 10 grade Celsius, faţă de valorile de ieri, ajungând la minus 5 grade C la Suceava.
Maxima zilei de vineri s-a menţinut în jurul valorii de 0 grade C, cel mai cald fiind la Bucureşti şi Constanţa, unde se pot înregistra chiar şi 5 grade C.
Traficul rutier, în condiţii de iarnă
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, conform Infotrafic, în Covasna, Vâlcea, Braşov, Gorj, Harghita, Prahova, Maramureş, Cluj.
În Maramureş, din cauza ninsorii puternice dinultimele ore, traficul se desfăşoară în condiţii de iarnă pe toate drumurile naţionale, judeţene şi comunale. Drumarii din Maramureş au început, încă din timpul nopţii, să acţioneze cu material antiderapant pentru a preveni formarea poleiului sau a gheţii.
Din cauza vântului puternic, cinci localităţi din Vaslui au rămas în această dimineaţă fără energie electrică. "Cei de la E.ON Moldova ne-au informat că la