Renaşterea unui oraş ruinat de criza economică prin efortul comun al locuitorilor. Aceasta este lecţia pe care Sibiul a predat-o întregii ţări în urmă cu 114 ani. Sibienii au pus mână de la mână şi au construit prima hidrocentrală interurbană din România.

Totul a pornit de la problemele economice şi politice care făcuseră din Sibiu, în jurul anilor 1890, un loc în care nu merita să trăieşti şi cu atât mai puţin să-ţi deschizi o afacere. Asta, pe fondul revoluţiei industriale din Occident. Mărfurile aduse din Austria, Germania sau Ungaria invadaseră Transilvania şi erau la jumătate de preţ, faţă de produsele similare autohtone. Vesticii aveau utilaje moderne, acţionate de curentul electric. Ceea ce însemna un cost de producţie scăzut. E adevărat că şi în Sibiu, ca şi în împrejurimi, era o adevărată industrie, structurată după tiparul breslelor săseşti. Sibiul avea peste 40 de asemenea asociaţii. De-a lungul văii râului Sadu se construiseră tăbăcării, torcătorii, ţesătorii, pive pentru bătut ţesăturile groase, joagăre, ba chiar şi o fabrică de spirt. Dar maşinăriile erau acţionate prin mijloace rudimentare, precum apa sau aburul. Pe lângă situaţia economică, mai era şi cea politică. Budapesta exercita presiuni asupra românilor şi saşilor, după ce Transilvania devenise, din 1865, parte a teritoriului Ungariei. O măsură fatală pentru saşi a venit în 1872, prin boicotarea breslelor. S-a adăugat războiul vamal între România şi monarhia austro-ungară, fiind blocat comerţul peste Carpaţi, în condiţiile în care saşii depindeau de materiile prime aduse din Muntenia.

Două minţi luminate au sprijinit electricitatea

Două personalităţi din Sibiul acelor vremuri - Partenie Cozma şi Carl Wolf - au căutat o ieşire din criză. Soluţia era curentul electric. El trebuia să ofere, în primul rând micilor meşteşugari, posibilitatea de a-şi obţine produsele la preţuri cât