Vasile Igna coordonează la editura clujeană Limes colecţia Lakonia în care apar deopotrivă texte pur literare, cât şi eseuri. Ilustraţia este oferită de ultimele trei apariţii.
Mircea Opriţă - Zodia manipulării. Orizonturi în expansiune. Cartea face parte dintr-un proiect de prezentare eseistică a unor fapte şi probleme aparţinând ştiinţei. Foarte multe dintre articolele care alcătuiesc volumul au apărut în Ziarul de Duminică, în rubrica permanentă pe care autorul a deţinut-o în urmă cu câţiva ani. "Despre ştiinţă - spune autorul - se poate scrie în mai multe feluri. Unul dintre ele este cel propus în Discoteca din Alexandria, volum pe care l-am şi intitulat Cartea Ştiinţelor. Iniţiativa mea de acum este însă mai liberă de literatură şi, poate, mai adecvată aşteptărilor generale ale cititorilor interesaţi de ştiinţă. În acest alt mod de expunere a aceloraşi probleme se pierde ceva, bunăoară savoarea unui tratament artistic; dar se câştigă, fără îndoială, precizie, sobrietate, un spor de informaţie. Sunt lucruri pe care ştiinţa însăşi le preţuieşte." Între subiectele tratate - Efectul Coandă asupra secolului XX, Bilete pentru spaţiul extraterestru, Orizontul secetei, La vânătoare de ADN, Secrete ale sexualităţii, Supernova în creşa de stele, Secolul XXI - nou atlas geografic, Piticii din piramida lui Cheops, Orbul la volan, Ce ne mai spune creierul, Experimentul Big Bang, Superlativul memoriei, Internetul de zece mii de ori mai rapid.
Emil Iliescu - Între două lumi. Zece proze scurte, la limita fantasticului, a căror acţiune se petrece în epoci diferite, din Antichitate până la chipurile apropiata distrugere a lumii, cu multe sugestii livreşti. Personajele au puteri paranormale, trec dintr-o lume într-alta, nu se izbăvesc decât prin fantastic. Unul dintre exegeţii autorului remarca atenţia pe care acesta o acordă detaliilor şi fa