Zecile de mii de documente ale diplomaţiei americane remise în circulaţie de către site-ul Wikileaks au pus, la o primă vedere, Departamentul de Stat într-o postură ruşinoasă. SUA apar ca fiind îngenunchiate de această masivă scurgere a corespondenţei oficiilor diplomatice ale Washingtonului. Cu toate acestea, poziţia lui Hillary Clinton în fruntea Departamentului de Stat nu este periclitată. Pentru că SUA pot să facă diplomaţie tot la scară mare şi de acum încolo, pe baza aceloraşi documente, să le spunem compromise.
De decenii întregi America este promotorul cel mai hotărât al transparenţei în orice domeniu, precum şi al libertăţii de expresie. Culmea este că site-ul Wikileaks chiar probează acest lucru, ba chiar îl şi întăreşte. Am putut vedea cum diplomaţii americani folosesc un limbaj colocvial, dar care defineşte exact pragmatismul lor, iar temele abordate de ei privesc toată planeta: înarmarea Iranului şi a Coreei de Nord, seriozitatea sau neseriozitatea liderilor europeni, problema terorismului, cea a neproliferării armelor de distrugere în masă, a criminalităţii organizate transfrontaliere etc. În practica diplomatică nu de puţine ori s-a uzitat pierderea de documente, chiar la conferinţe de presă, pentru a se lansa anumite mesaje şi teme de discuţie cu subiect bilateral sau de Alianţă şi pentru a impulsiona declanşarea unor felurite reacţii. Acum, prin intermediul fluxului de secrete diplomatice ale Washingtonului, lumea pare tot mai mică, iar chestiuni fierbinţi de sorginte statală, regională, continentală sau globală, sunt scoase cu nonşalanţă la iveală. Prin intermediul Wikileaks, diplomaţii americani reuşesc acolo unde presa nu are acces sau nu are destule elemente de analiză.
Eforturile din ultimele zile de a se bloca site-ul respectiv în diferite state se înscriu într-o luptă cu morile de vânt, dar care face să se vorbească şi
