”U” Poli II Timişoara- H.C.M. Făgăraş
31-30 (17-17)
Sala Sporturilor C. Jude Timişoara, 200 spectatori.
HCM Făgăraş: Adrian Şuteică (Gabriel Sofronici)- Daniel Bera 8, Horia Marinescu 8, Bogdan Rău 6, Bogdan Dincă 4, Marius Szocs 3, Claudiu Mânea, Alexandru Dedu, Ciprian Lazea, Mihai Cotinghiu, Adrian Pasăre. Antrenor: Dumitru Opriş.
Formaţia făgărăşeană, neînvinsă 7 runde la rând a început să simtă presiunea primului loc şi apropiatul baraj de promovare, aspecte care şi-au spus cuvântul în evoluţia de ansamblu. Gazdele şi-au luat măsurile de precauţie şi pentru a obţine victoria au apelat la 4 jucători de la prima echipă aflată în pauză, precum şi la alţi doi jucători cu mare experienţă care nu mai au loc în lotul primei garnituri. După o primă repriză echilibrată, terminată la egalitate, cu trei minute înainte de final, făgărăşenii aveau 2 goluri avans, dar ele
s-au volatilizat rapid datorită unui jucător sârb al gazdelor care a intimidat cât a putut prin faulturi grosolane nesancţionate de arbitrii. Aceste faulturi care au depăşit fair-play-ul i-a creat lui Szocs o dislocare de umăr iar lui Marinescu, foarte activ şi la acest meci o indisponibilitate pentru meciul de sâmbăta viitoare. Făgărăşenii se menţin pe primul loc, cu două etape înainte de încheierea primei părţi a campionatului cu un avans de patru puncte faţă de următoarea clasată, echipa din Sânnicolau. În celelalte partide s-au consemnat rezultatele: Unirea Sânnicolaul Mare - HC Arad 30-29 (15-13), CSM Lugoj - Universitatea Craiova 28-35 (12-17).
Următoarea etapă, mâine 11 decembrie: CSM Lugoj- Unirea Sânnicolaul Mare, ”U” Craiova- Poli II Timişoara, HCM Făgăraş- HC Arad.
Clasament
1. Făgăraş 8 7 0 1 265-215 14
2. Sânnicolau 8 5 0 3 243-254 10
3. "U" Craiova 8 4 0 4 263-246 8
4. HC Arad 8 4 0 4 235-224 8
5. Timişoara