Oricine le-o fi făcut. Şi cînd spun „gafe“ mă gîndesc şi la seria de mici accidente caraghioase care, la momentul respectiv, devin strivitoare şi de un penibil absolut pentru bietul făptaş. Amintirea lor devine atît de chinuitoare că va fi îngropată adînc în memorie şi va fi rechemată numai şi numai cînd mizerabila şi torturanta jenă se va fi ostoit puţin. Salată între dinţi cînd te duci la un interviu şi te dai inevitabil deştept, o fustă căzută definitiv în mijlocul bulevardului Magheru, un copil mic, urît, despre care spui că-i urît, de faţă cu părintele nebănuit, un imens geam, proaspăt spălat (invizibil, deci) în care intri cu mare demnitate încercînd de fapt să ieşi dintr-un local foarte aglomerat.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp O întîmplare din facultate a rămas o bucată de vreme de nepovestit. Ca mai toţi studenţii la filologie, făceam practică pedagogică la liceu. Aveam de predat, pare-mi-se, „Moara cu noroc“ la clasa a X-a. Protocolul era complet; studentul îşi lua catalogul din cancelarie ca un om mare şi se ducea la clasă. Am făcut acelaşi lucru pătrunsă de importanţă. Elevii erau încă în pauză. Am ieşit din cancelarie ducînd catalogul regulamentar sub braţ şi, în secunda următoare, împiedicîndu-mă, am măturat într-o foşneală de hîrtii, haine, genţi toată scara şcolii de sus pînă jos. Pe burtă. La lecţia aia despre clasicul Slavici şi improbabilul Lică Sămădău a vrut să vină toată şcoala.

O serie aparte de amintiri producătoare de tot soiul de jene pare a fi colecţia de fotografii din adolescenţă. Nu cunosc pe cineva care să nu încerce să le ascundă. Desigur, atunci cînd diferenţa faţă de starea actuală în care se prezintă respectivul e una uriaşă.

Mai deunăzi, răsfoind un album dintre multele pe care le păstrează mama, am rîs cu lacrimi. Fotografii din miezul anilor ’80. Ce