Motto: Un jurnal intim poate fi uneori mai important decât un roman şi poate interesa ca atmosferă de laborator de lucru.

(L. Rebreanu, Jurnal)

Zile întregi din ultima parte a vieţii, Liviu Rebreanu trăieşte (şi scrie) într-o casă de gospodar de la Valea Mare, judeţul Argeş. O diagramă a creaţiei din ultimii 14 ani ai vieţii petrecuţi periodic în casa cu vie din satul de lângă Piteşti se poate reconstitui pe temeiul Jurnalului intim început în 1927 şi publicat, nu după 30 de ani, cum hotărâse prozatorul (ca să lase timp, probabil, persoanelor vizate critic să-şi găsească obştescul sfârşit), ci după un interval aproape dublat, din pricini obscure, emanând dinspre cenzura comunistă. Aşadar, abia în 1984, redutabilul istoric literar dedicat operei rebreniene Niculae Gheran reuşeşte să publice volumele I şi II din Jurnal (la Editura Minerva), însumând „text (ul) ales şi stabilit” de fiica scriitorului, Puia Florica Rebreanu. Însemnările diaristice acoperă efectiv perioada 1927-1940 şi sunt însoţite de un substanţial dosar de documente literare, grupate în Addenda.

Istoria Casei Rebreanu din Valea Mare-Ştefăneşti începe – deducem din indicarea zilei, nu şi a datei – în ziua de 9 iunie 1930, când prozatorul se decide să cumpere proprietatea din Argeş, cum notează în ziua de miercuri, 11 iunie: „Luni am fost la Piteşti şi am cumpărat o vie de vreo cinci pogoane la Valea Mare, prin Banca lui Coandă, cu 220.000 lei, plus diferite taxe. Prima mea proprietate şi poate locul de retragere. Numai s-o văd plătită”. Îngrijitorul ediţiei, Niculae Gheran explică, până la un punct, soarta proprietăţii în Note: „După săvârşirea din viaţă, casa a fost vândută doctorului Ierbaşu din Piteşti. Trecută în fondul de stat (1948), a purtat o vreme firma unui dispensar veterinar. Mai târziu, clădirea a fost restaurată, devenind casă memorială (1964)”. Cum notea