Construcţia de la Măgurele a celui mai mare laser din lume va începe în a doua jumătate a anului viitor. Recordul va fi de scurtă durată, în 2012 urmând să înceapă realizarea altui laser mai puternic.
Un laser de zece ori mai puternic decât oricare alt laser existent în acest moment pe Pământ urmează să fie construit în România, la Măgurele, cu o finanţare de 280 milioane de euro.
Guvernul României a emis hotărârea de guvern prin care se alocă fondurile structurale necesare construirii laserului. După ce vom obţine avizul Comisiei Europene, în a doua jumătate a anului viitor va începe construcţia propriu-zisă, care va dura până în 2015.
Parteneriat strategic
Uniunea Europeană a decis anul trecut ca în România, Cehia şi Ungaria să se construiască lasere de foarte mare putere (care în prezent nu există), cu aplicaţii diferite. În România aplicaţia laserului va fi în domeniul fizicii nucleare. Trebuie precizat că, înaintea deciziei UE, România şi Franţa aveau deja un parteneriat strategic în domeniul laserelor de foarte mare putere.
De asemenea, România a candidat şi a fost acceptată în proiectul de cercetare european ELI (Extreme Light Infrastructure), la care participă 12 ţări (Franţa, Germania, Marea Britanie, Italia, Grecia, Portugalia, Spania, Polonia, Lituania, Cehia, Ungaria şi România, plus două ţări cu statut de observator - SUA şi Japonia).
Consorţiul românesc
„Cinci institute de cercetare de pe Platforma Măgurele, împreună cu Universitatea din Bucureşti şi Institutul de Fizică Atomică, s-au constituit într-un consorţiu naţional pentru realizarea celor două lasere, fiecare cu o putere de 10 PW (1 petawatt = 10 la puterea 15 waţi). Consorţiul este condus de academicianul Zamfir Nicolae, directorul general al Institutului Naţional de Inginerie Nucleară „Horia Hulubei" (INFIN). Azi, se va anunţa oficial că statul român a em