Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Teatru 74 ne propune “Cea mai proastă piesă din lume”

Publicat in Zi de zi - Mures, vineri 10 decembrie 2010 ·

La capitolul cel mai prost… sau cea mai proastă… stăm foarte bine, chiar foarte bine, de multe ori nefiind nevoiţi să punem ghilimele de rigoare, prezentul oferindu-ne pe bandă rulantă personaje care se încadrează cu success în aceste superlative. Noroc cu cei care vin şi pun pe tapet această temă, adaptată într-un alt context, şi anume cel al teatrului.

Nici nu s-au stins bine aplauzele premierei cu „True West” că vine rândul unei noi producţii marca Teatru 74, mai exact duminică 12 decembrie, de la ora 19.00, când va avea loc avanpremiera spectacolului „Cea mai proastă piesă din lume”, de John von Duffel, în regia lui Laurenţiu Blaga. Distribuţia spectacolului îi cuprinde pe actorii Cătălin Mîndru, Paul Socol, Mihai Pintilei dar şi pe studenţii Universităţii de Arte, Andrei Gherghe, Emilia Radu şi Adelin Ilie. „Cea mai proastă piesă din lume” face parte, alături de „True West”, din proiectul „Noua Dramaturgie”, derulat de Teatru 74 cu sprijinul Consiliului Local Târgu-Mureş. „Textul piesei „Cea mai proastă piesă din lume”, a lui Von Dueffel pune într-o formă destul de metaforică, o definiţie a teatrului, văzută din mai multe perspective, cea a regizorului, a actorilor şi de ce nu, a spectatorilor. Este o metaforă, pe care autorul o face la adresa oamenilor de teatru, într-un mod cât se poate de comic. Piesa este o comedie, în cadrul căreia mulţi se vor regăsi, atât actori, cât şi regizori şi spectatori”, a declarat Laurenţiu Blaga, regizorul spectacolului „Cea mai proastă piesă din lume”.

La capitolul cel mai prost… sau cea mai proastă… stăm foarte bine, chiar foarte bine, de multe ori nefiind nevoiţi să punem ghilimele de rigoare, prezentul oferindu-ne pe bandă rulantă personaje care se încadrează cu success în aceste superlative. Noroc cu cei care vin şi pun pe tapet această temă, adaptată într-un alt context, şi anume cel al teatrul

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu a intrat în curs pentru Cotroceni. Fostul ministru și-a depus candidatura la BEC

HotNews acum 25 minute
Fostul ministru al Educației Daniel Funeriu și-a depus, sâmbătă, la Biroul Electoral Central candidatura independentă pentru alegerile prezidențiale. BEC a informat, într-un comunicat, că odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre anali

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum o ora
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 28 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri, şi nu este de găsit

News.ro acum 42 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă şi nu este de găsit.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 49 minute
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 33 minute
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum o ora
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 4 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 3 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

11°
sâm.

10°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

21°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°