- partea a doua -

Prima parte a dialogului poate fi citită aici.

Alex. Leo Şerban: Mai e ceva. De acord cu tine (şi cu mine ca să zic aşa: am fost mai radical din raţiuni retorice :P) că se poate face şi critică ideologică, şi sociologică, şi antropologică, şi cum vor dumnealor, dar! Dar nu înainte de a vedea (& comenta) STILUL respectivei opere. Pentru că altfel, despre ce vorbim?! A reduce o operă (orice operă!) la “conţinut” este nu doar rudimentar, dar şi ineficace: Ulysses al lui Joyce ar deveni, într-o astfel de descriere, “o zi din viaţa unui om”...

Bun, eu n-aş avea nicio problemă ca cineaştii să facă reclamă valorilor burgheziei, dacă ei aşa simt - şi insist pe asta pentru că, în ce ai spus mai înainte, pari şi tu să te autovictimizezi... Nu, domnule, fiecare cineast e stăpîn pe filmul lui, treaba lui ce mesaje transmite! Dacă e mulţumit de capitalism şi are chef să-l laude, s-o facă – dacă se poate, cu talent :) Pentru că altfel, uite – spuneam că există ceva şi mai iritant. F. Poenaru o scrie ca un fel de lapsus calami, într-un subtitlu în care vorbeşte despre (atenţie!) “Farmecul discret al burgheziei stigmatizate”. Deci stigmatizate, da?, nu “stigmatizante”... Acuma, că stîngiştii stigmatizează burghezia, asta o ştiam demult, nu trebuia s-o declare cu atîta neatentă francheţe :)

Ei practică jocul lor favorit: stigmatizarea şi, deci, culpabilizarea “duşmanului de clasă”. Occidentul este “vinovat” pentru că e “colonial”, Estul Europei – pentru că este “autocolonial”. Cine nu e nici colonial, nici auto – deşi, eventual, poate trăi şi în Vest, şi în Est? Evident, intelectualul de stînga! Printr-un proces miraculos, în care intră – nu ne-ndoim – credinţa nestrămutată în dogmele marxism-leninismului (de nuanţă Zizek), el, intelectualul de stînga, nu se contaminează neam. Ca un veritabil produs de laborator, abstras din contingent, unde