Nu demult, veterana scenelor din România – Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri“ din Iaşi (n. 1840) – a dat, în Capitală, un adevărat recital bipartit, întrucît prezenţei la Festivalul Naţional de Teatru cu Aici, la porţile beznei, spectacol pe teme din tragedii eline, în regia lui Mihai Măniuţiu, i-a urmat îndeaproape un turneu-fulger cu alte două producţii ale anului 2010: Zeul măcelului de Yasmina Reza, în regia directorului general Cristian Hadji-Culea, şi O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, în regia invitatului Alexandru Dabija. Jucate în regim de campanie – reprezentaţii succesive două zile la rînd –, ultimele două spectacole au demonstrat abnegaţia actorilor ieşeni, ca şi hotărîrea lor de a „face totul“ pentru a se lăsa văzuţi de spectatorii – şi comentatorii de specialitate – bucureşteni. Ce-i drept, venerabila scenă moldavă pierduse de ceva vreme (cam multişoară) obiceiul de a le arăta şi altor români interesaţi produsele sale specifice – ba că sala (în nesfîrşită restaurare), ba că (vorba ceea) criza, ba că una, ba că alta, pe scurt, cortina bătrînei doamne a teatrului autohton (dacă mi se permite acest împrumut fotbalistic) a tot rămas coborîtă pudic în faţa ochilor curioşi ai străinilor de tîrgul cu grai dulce. Poate că desantul bucureştean masiv de acum anunţă începutul unei ere mai deschise.

DE ACELASI AUTOR Un adjectiv complicat Realităţi de palmares Se topea gheaţa pe Neva Într-o seară de aprilie Mai ales că Naţionalul ieşean are ce arăta. În primul rînd, tocmai, deschidere – în faţa propunerilor stilistice (sau, măcar, formale) ale unor regizori foarte diferiţi între ei şi, apoi, o trupă bine calibrată, ai cărei componenţi pot acoperi, practic, toată gama de oferte dramaturgice din Antichitate pînă în prezent. Poate că, mai mult decît în cazul altor coabitări de acest fel, existenţa în oraş a unei şcoli de teatru unde „dăscălesc“ actori