Sfârşitul săptămânii aduce din nou vremea de iarnă în zona montană a judeţului Hunedoara. În staţiunile Straja şi Parâng potrivit meteorologilor, sunt aşteptate ninsori abundente, iar temperaturile scad sâmbătă şi duminică până la minus 10 grade Celsius.
Răcirea vremii aduce turişti în staţiunile montane din Valea Jiului.
“Prognoza meteo ne este favorabilă. Vor fi sute de turişti la Straja la sfârşitul acestei săptămâni, pentru că mulţi şi-au rezervat deja locuri la pensiuni”, a spus Alexandru Marinescu, proprietarul unei cabane din zonă.
A căzut prima zăpadă, din acest an, în Parâng. Stratul de zăpadă are 10 centimetri
Duminică, în afară de schiat, care este principalul motiv pentru care hunedorenii urcă în staţiune, la Straja turiştii vor fi întâmpinaţi cu petreceri pe pârtie, iar atmosfera de sărbătoare va fi întreţinută de colindători în straie tradiţionale.
Cei care doresc să urce în Straja mai găsesc locuri de cazare la pensiunile din zonă, cel mai ieftin tarif fiind de 50 de lei pe noapte, fără masă.