Acum un an am votat la alegerile prezidenţiale. În ce mă priveşte, probabil pentru ultima dată. Aş mai vota un singur candidat. Cel care mi-ar promite că, odată ajuns la putere, va scoate politica din viaţa mea de zi cu zi. Ca să poată supravieţui, România are nevoie de o amplă depolitizare: a agendei publice, a instituţiilor, a companiilor de stat, a sportului, a serviciilor publice, adică a tot ceea ce constituie structura cotidiană a societăţii. În acest moment mergem complet împotriva curentului european.

Am petrecut de curând câteva zile în Belgia. O ţară a cărei scenă politică e complet blocată de peste 7 luni. Nu reuşesc să formeze un guvern, alegerile din iunie n-au rezolvat nimic, se vorbeşte din ce în ce mai des de o divizare a ţării etc. Aşadar, ceva ce pe standarde româneşti aduce a haos politic în toată regula. Şi, cu toate astea, la nivelul cetăţeanului, cel puţin atât cât am interacţionat eu cu nevoile sociale cotidiene, totul se desfăşoară fără impedimente vizibile. Politica, chiar dacă e în încurcătură, nu încurcă societatea. Şi aceeaşi stare de lucruri am întâlnit-o în mai toate ţările europene în care am călătorit.

În anul care a trecut de la utimele alegeri, noi am mers pe contrasens. Politica, politicienii şi politizarea ţin cu tot dinadinsul să încurce pe toată lumea. Dacă sunt buni la ceva, la asta sunt. Acest apetit exagerat pentru chestiunile de natură politică ar trebui canalizat cumva şi în sau mai ales înspre politica de la nivel european. România ar trebui să joace la Bruxelles o carte mult mai importantă.

Mi-aduc minte că, prin anul 2002, discutând cu un politician european, l-am întrebat ce e cel mai specific negocierilor cu România pentru aderare la UE. Mi-a răspuns că, la nivelul forurilor europene, sunt foarte miraţi că „negociatorii“ români nu negociază aproape nimic. Spre deosebire de alte state est-europene, cu