Castelul Corvinilor de la Hunedoara s-a umplut, în această dimineaţă, de moşi şi „moaşe” Crăciun. Vizitatorii castelului vor putea, timp de trei zile, să achiziţioneze diverse obiecte, iar banii obţinuţi vor fi folosiţi cu scop caritabil.
Timp de trei zile, „casa” lui Iancu de Hunedoara va fi decorul unui eveniment caritabil şi cultural în care vizitatorii edificiului vor avea ocazia să admire şi eventual să cumpere tablouri, jucării, şi obiecte decorative de Crăciun.
Direcţia este clar indicată: spre Crăciunul de la castel !
Moş Crăciun este o "moaşă" instalată pe un tron somptuos de la castel
Sunt puse în vânzare şi felicitări de Sărbători executate manual de copii de la şcoli din Valea Jiului.Preţurile sunt modice, cu plafon maximal care nu depăşeşte doi-trei lei.
Cei interesaţi pot participa la o licitaţie a brazilor de Crăciun, sau la o şedinţă foto în care pot să pozeze lângă armurile medievale ale membrilor Ordinului Cavalerilor din Hunedoara.
Evenimentul este organizat de Crucea Roşie Uricani, iar banii colectaţi vor fi folosiţi cu scop caritabil.