„Focusul” din numărul trecut dedicat lui Alex Ştefănescu, după acela dedicat cu câtva timp în urmă lui G. Dimisianu, revenit între timp în paginile revistei cu o rubrică bilunară, merită toată consideraţia cititorilor R.L. Nu numai pune capăt unui zvon, alimentat chiar de unii dintre foştii colaboratori, precum penalul Pavel Şuşară, referitor la cauzele despărţirii de vechea echipă de conducere, dar dovedeşte că anumite urîte moravuri din presa postdecembristă nu se regăsesc în redacţia celui mai important hebdomadar cultural din România de ieri şi de azi. Bravo R.L.! Nu pot să nu evoc, în această împrejurare, o altă despărţire, care s-a produs săptămânile din urmă la un hebdomadar la fel de celebru în Franţa, precum R.L. în România: e vorba de plecarea lui Jaques Julliard de la „Le Nouvel Observateur”, după 40 de ani în redacţie ( mai puţini decât ai lui G.Dimisianu la R.L. şi la G.L!) şi 25 de rubrică fixă. Regretat de toţi, în frunte cu directorul fondator Jean Daniel, care l-a şi adus la revistă, Jaques Julliard şi-a reafirmat, plecând, crezul de o viaţă că o revistă adevărată trebuie să fie de două ori un teren al confruntării opiniilor: o dată,între cei care o scriu; a doua oară, între cei care o scriu şi cei care o citesc. Afirmaţie care îl onorează şi care elimină din capul locului bănuiala că despărţirea s-ar datora imposibilităţii de a rămâne împreună când opiniile se despart. Jaques Julliard a fost prea îndelungă vreme partizanul ideii că o publicaţie bună este una care acceptă diversitatea şi contradicţia opiniilor ca să fi părăsit corabia doar fiindcă nu se mai paria exclusiv pe adevărul său. Îl citează el însuşi pe Alain, filosoful care avea obiceiul de a-şi întâmpina fiecare serie de studenţi cu următoarele cuvinte scrise pe tablă: trebuie să căutăm cu toţii adevărul şi din toată inima. Precizând numaidecât: căutarea adevărului nu înseamnă să gândim cu