Preşedintele Traian Băsescu a invitat partidele parlamentare la consultări, luni, la ora 15.00, fiind propuse ca teme de discuţie perspectivele economice şi sociale pe următorii doi ani, aderarea la Spaţiul Schengen şi priorităţile legislative ale sfârşitului acestui an, conform Mediafax. Precedenta întâlnire de la Palatul Cotroceni între şeful statului şi partidele parlamentare a avut loc în 2 noiembrie. Temele discuţiilor au vizat atunci concluziile Consiliului European, perspectivele relaţiei cu FMI şi perspectivele aderării la spaţiul Schengen. Fiecare delegaţie poate fi alcătuită din trei persoane, se arată în comunicat. La acea întâlnire au participat doar reprezentanţii partidelor aflate în coaliţia de guvernare, cei ai opoziţiei refuzând invitaţia.
PSD va decide în BPN dacă participă...
Purtătorul de cuvânt al PSD, Radu Moldovan, a declarat, ieri, că social-democraţii vor decide la şedinţa BPN de luni dacă vor participa la consultările iniţiate de preşedintele Traian Băsescu. Moldovan a afirmat că PSD este interesat de Legea salarizării, de proiectul de buget pe 2011, dar consideră că, pe baza poziţiilor publice exprimate de preşedinte şi de Guvern pe cele două teme, precum şi pe indemnizaţia de creştere a copilului, nici preşedintele, nici Guvernul nu sunt interesate de consultările programate luni.
... în timp ce PNL a luat decizia de a nu merge la consultări
La rândul său, vicepreşedintele PNL Mihai Voicu a spus că formaţiunea sa îşi menţine decizia de a nu participa la consultările iniţiate de şeful statului, considerând că acestea sunt "strict de imagine", întrucât Traian Băsescu şi-a pierdut rolul de mediator. "Ne menţinem decizia de a nu participa la astfel de consultări, întrucât, în primul rând, sunt strict de imagine, în al doilea rând - Traian Băsescu şi-a pierdut rolul de mediator, dacă l-a avut vre