Ministrul irlandez de finanţe Brian Lenihan a declarat joi în parlament că plănuieşte să introducă o taxă de 90% pe bonusurile bancherilor, după ce banca Allied Irish Banks (AIB) care urmează să fie naţionalizată pentru a evita colapsul a anunţat că va acorda prime de 40 de milioane de euro, scrie AFP.
"Vreau să includ un amendament în următoarea lege a Finanţelor pentru introducerea unei taxe de 90% pentru viitoarele bonusuri ale bancherilor", a declarat Lenihan în faţa parlamentarilor irlandezi.
Un purtător de cuvânt al ministerului a spus că taxa nu va afecta bonusurile AIB acordate anul acesta întrucât ele sunt aferente activităţii pe anul 2009.
Ministrul irlandez a mai precizat că va bloca şi bonusurile acordate persoanelor din conducerea băncilor.
Allied Irish Banks va acorda bonusuri în valoare totală de 34 de milioane de lire sterline (40 de milioane de euro) angajaţilor de pe segmentul de investment banking, deşi creditorul irlandez este pe cale de a fi preluat aproape în întregime de către stat, pe fondul crizei financiare cu care se confruntă Irlanda.
Până la 2.400 de angajaţi din Dublin ai diviziei de pieţe de capital a Allied Irish vor beneficia de bonusuri.
Decizia este aşteptată să stârnească nemulţumire în Irlanda la numai câteva săptămâni după ce guvernul irlandez a fost obligat să accepte un pachet de susţinere în valoare de 85 de miliarde de euro.
Ministrul irlandez de finanţe Brian Lenihan a declarat joi în parlament că plănuieşte să introducă o taxă de 90% pe bonusurile bancherilor, după ce banca Allied Irish Banks (AIB) care urmează să fie naţionalizată pentru a evita colapsul a anunţat că va acorda prime de 40 de milioane de euro, scrie AFP.
"Vreau să includ un amendament în următoarea lege a Finanţelor pentru introducerea unei taxe de 90% pentru viitoarele bonusuri ale bancherilor", a declarat Lenih