Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Azi se dechide patinoarul din Parcul Unirii

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 10 decembrie 2010 ·

Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti va deschide azi, la ora 16.00, patinoarul din Parcul Unirii, urmând ca duminică să fie deschise cele din parcurile Tineretului şi Herăstrău. Sursa: Sorin Antonescu

Cei care aleg să meargă în Parcul Unirii vor achita de luni până joi pentru accesul pe patinoar 15 lei, iar în weekend 20 lei, iar pentru închirierea patinelor vor plăti 10 lei. Programul zilnic va fi de luni până joi de la ora 10.00 la 22.00, vineri de la 10.00 la 24.00, sâmbăta de la 09.00 la 24.00, iar duminica de la 09.00 la 22.00.

Patinoarul din Parcul Tineretului (intrarea Şincai) va fi deschis duminică, la ora 15.00, iar programul de luni până duminică va fi de la 9.30 la 22.00. Biletul de intrare pentru copii va fi de 10 lei, respectiv 15 lei adulţi, în această sumă fiind incluse închirierea patinelor si timp nelimitat pe gheaţă.

Duminică, se va deschide începând cu ora 16.00, patinoarul din Parcul Herăstrău, unde taxa de acces va fi de 10 lei, de luni până joi, iar în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică vizitatorii vor achita15 lei. Toţi cei care vor dori sa închirieze patine vor plăti 10 lei pentru un program de două ore.Vizitatorii vor putea să patineze de luni până joi şi duminică, începând cu ora 10.00 până la orele 21.00, pentru un program de două ore cu pauză de o oră, iar vineri şi sâmbătă de la ora 10.00 la 24.00. “Începând cu luna decembrie, toţi pasionaţii sporturilor de iarnă, sunt aşteptaţi la patinoarele din parcurile Cişmigiu, Unirii, Tineretului şi Herăstrau, unde vor putea să se relaxeze alături de cei dragi", a declarat Radu Popa, director general al Administraţiei Parcuri.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Social-democraţii, în şedinţă de Birou Permanent Naţional, luni, pentru a decide dacă susţin proiectul de lege al PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis să candideze la alegerile parlamentare

News.ro acum 4 ore
Conducerea PSD se reuneşte, luni, începând cu ora 11.00, pentru a decide dacă susţine, în Parlament, proiectul de lege depus de PNL care dă posibilitatea preşedintelui Klaus Iohannis, încă în funcţie, să candideze ca independent pe lista PNL la aleg

Zeci de atacuri aeriene israeliene asupra sudului şi estului Libanului: presa oficială

Mediafax acum o ora
Agenţia oficială libaneză National News Agency a declarat că „avioanele de război inamice au lansat peste 80 de atacuri aeriene în jumătate de oră”, vizând zone din sudul Libanului. Atacurile s-ar fi produs simultan cu „raiduri intense în zona Văii

Janet Jackson, declarație controversată despre Kamala Harris. „Ştiţi ce se spune? Ea nu este de culoare, asta am auzit”

HotNews acum 38 minute
Cântăreaţa Janet Jackson a vorbit, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, despre alegerile prezidenţiale din SUA. Întrebată despre potenţiala victorie a Kamalei Harris, care ar putea deveni şi prima femeie de culoare care va oc

Nivelul Dunării a crescut alarmant. Autoritățile verifică din elicopter zonele cu risc de inundații

Ziare.com acum 23 minute
Debitul fluviului Dunărea continuă să crească alarmant. Duminică, 22 septembrie, la intrarea în țară, în zona Baziaș, Dunărea a înregistrat un debit de 6.100 metri cubi pe secundă, cu mult peste media multianuală pentru luna septembrie, transmite Ap

Accident grav în București, provocat de o adolescentă fără permis: 6 mașini au fost distruse

Ziare.com acum o ora
Un accident grav provocat de o tânără de 17 ani a avut loc duminică noapte în Sectorul 3 al Capitalei. Adolescenta fără permis nu a oprit la semnalele agenților pentru un control de rutină, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea ei. Din cauza v

Nouă civili au fost răniţi într-un atac aerian rusesc în Zaporojie, afirmă oficialii ucraineni

Mediafax acum 3 ore
Salvatorii au evacuat locuitorii din mai multe clădiri de apartamente avariate, a declarat Ministerul ucrainean de Interne pe Telegram. Ministerul a adăugat că, potrivit informaţiilor preliminare, Rusia a folosit bombele sale aeriene ghidate KAB pen

Kamala Harris câștigă teren în fața lui Donald Trump. Ce arată cele mai recente sondaje

Ziare.com acum 2 ore
Vicepreşedinta SUA, Kamala Harris, îl devansează pe rivalul republican Donald Trump cu 5 puncte procentuale, într-un sondaj NBC News publicat duminică, 22 septembrie, din care rezultă că respondenţii au ajuns să aibă o opinie mai favorabilă despre e

USR Cluj și-a desemnat candidații pentru alegerile parlamentare

NapocaNews acum 38 minute
Lista USR Cluj pentru Camera Deputaților va fi deschisă de Oana Murariu (36 de ani), avocată, președinta filialei județene și deputată în funcție, în timp ce la Senat, primul pe listă va fi Ciprian Rus (43 de ani), IT-st, vicepreședinte al organizaț

O adolescentă de 16 ani a lovit cu mașina cinci autoturisme parcate, după o urmărire ca-n filme, în București

HotNews acum o ora
O adolescentă de 16 ani a lovit cinci autoturisme parcate pe o stradă din Sectorul 3 al Capitalei, după ce un echipaj de poliție a pornit în urmărirea fetei, care a refuzat să oprească la semnalele ofițerilor. „La data de 23 septembrie 2024, în juru

CFR: Traficul feroviar pe secţia de circulaţie Turceni – Filiaşi, întrerupt din cauza deraierii locomotivei unui tren de marfă, reluat după 8 ore/ Accidentul, investigat de către o comisie AGIFER

News.ro acum 2 ore
Traficul feroviar pe secţia Turceni – Filiaşi, oprit temporar, din cauza deraierii peste macazul 15/23 din staţia Turceni a locomotivei unui tren de marfă care aparţine operatorului privat de transport feroviar de marfă Constantin Rail Logistic, a f

Vremea

București
acum

21°
lun.

17°/27°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/28°
Iasi
acum

18°
lun.

14°/26°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/26°
Constanta
acum

24°
lun.

18°/24°
mar.

18°/23°
mie.

19°/22°
joi

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/20°
joi

13°/26°
Timisoara
acum

18°
lun.

14°/27°
mar.

15°/27°
mie.

15°/19°
joi

15°/26°