Regal de jazz aseară în clubul Insomnia. Invitata serii a fost Teodora Enache, numită de presa americană „noua Ella Fitzgerald de România“, care a încântat publicul cu un concert de jazz acompaniată de doi prieteni, un pianist şi un contrabasist, Sorin Terinte şi Pedro Negrescu.
Teodora Enache a deschis astfel ediţia din acest an a festivalului „Christmas Fest“ la care au participat zeci de sătmăreni, iubitori ai acestui gen muzical. Festivalul a continuat aseară cu un alt spectacol susţinut de trupa M5 Quitnet, care are în componenţă membri din Timişoara şi Ungaria.
„Christmas Fest“ continuă cu concerte de folk, rock şi colinde. Printre invitaţii festivalului se numără Black River Blues Band, Park Folk Group, Octavian Bud şi Mircea Florian la seara de folk, Trooper, Vocies of Silence, Masterpiece, Malpraxis, Deity, Syncarnate şi Leaner la seara de rock şi Florin Micaş, Narcisa Suciu, respectiv Grup vocal Artemis şi Punctul Următor, la seara de colinde. Mircea Florian va concerta în 15 decembrie, în clubul Poesis.