Era Ajunul Crăciunului. Strada îmbrăcase o aşteptare… Cum adică? Ştiţi voi, cînd aerul rece trezeşte zeci de emoţii colorate şi vesele, de mirosuri de cozonaci şi sarmale, cu rîsete de copii şi frămîntări zburdalnice.
Era Ajunul Crăciunului. Strada îmbrăcase o aşteptare… Cum adică? Ştiţi voi, cînd aerul rece trezeşte zeci de emoţii colorate şi vesele, de mirosuri de cozonaci şi sarmale, cu rîsete de copii şi frămîntări zburdalnice.
Dilematix privea dansul fulgilor de nea, spiralele pe care le desenau cu creioane albe, nevăzute. Cum ar fi ca traiectoria fiecărui fulg de nea să aibă cîte o culoare? Un imens lan de culori plecat din cer spre pămînt sau poate… poate erau cuvinte secrete, mesaje nedescifrate sau un careu imens de cuvinte încrucişate. Priveşte ansamblul ca să poţi dezlega ghicitoarea!
Scufundat în dansul a zeci şi mii de fluturi albi, începu să numere unu, doi… douăsutezece…
– Vino cu mine, avem un apel de urgenţă! spuse o voce de copil, dincolo de umărul lui.
Dilematix îi zîmbi copilului cu faţa rotundă, cu ochii albaştri şi părul blond, cîrlionţat asemenea lui Dănuţ de la Medeleni. Chipul şi vocea lui îi păreau cunoscute de-o viaţă.
– Sînt puţin ocupat cu analiza zborului fulgilor de nea. Poate mîine…
– Priveşte, Dilematix, deja au venit să ne ia! Întotdeauna ţi-a plăcut aventura, tropăi nerăbdător băieţelul.
O scară de lumină se lăsase pînă la ei. Dilematix începu să urce.
– Atenţie la treapta treizecişitrei... ne vom teleporta!
– Aţi ajuns pe planeta Polaris, la staţia meteo a Crăciunului terestru.
Totul era alb, înaintau printr-un praf strălucitor, pe un imens cîmp de luptă. Tunuri stăteau aliniate, în timp ce zeci de spiriduşi fabricau bulgări. O voce îi coordona cu stricteţe:
– Teleportat norul numărul 16, cu fulgi medii. Se pregăteşte tunul numărul 17, cu fulgi mari şi, ate
