Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Buzoienii mai au la dispoziţie doar două săptămâni pentru asigurarea locuinţei

Publicat in Adevarul, sâmbătă 11 decembrie 2010 ·

Cine nu încheie o astfel de poliţă până pe 31 decembrie va fi amendat cu 500 de lei. Asigurarea obligatorie a locuinţei costă între 10 şi 20 de euro pe an şi trebuie contractată până la sfârşitul acestui an.

Cei care nu au încă încheiată o asigurare pentru locuinţă mai au foarte puţin timp la dispoziţie să o facă. Este obligatorie şi termenul de şase luni oferit de guvernanţi se încheie odată cu acest an.

Asigurarea locuinţei presupune despăgubirea proprietarilor de imobile împotriva daunelor apărute numai în urma unor calamităţi naturale precum cutremure, inundaţii şi alunecări de teren. Poliţa de asigurare costă 10 sau 20 de euro pe an, în funcţie de tipul construcţiei.

„În cazul locuinţei de tip B, cu pereţi exteriori din paiantă se plăteşte o poliţă de 10 euro pe an, iar suma asigurată în acest caz este de 10.000 de euro. Pentru locuinţele de tip A, adică pentru construcţiile cu structură de rezistenţă din beton armat, metal sau lemn, poliţa costă 20 de euro pe an, suma asigurată fiind de 20.000 de euro pe an", ne-a spus Georgeta Fodoroiu, consultant financiar.

Amenzi de la Primărie

După 31 decembrie 2010, buzoienii care nu au poliţă vor fi amendaţi cu suma de 500 de lei de către Primărie. Companiile de asigurări vor face o centralizare la Bucureşti iar rezultatele vor fi trimise în teritoriu, către Primării. La rândul lor, acestea vor trimite amenzile la adresele locuinţelor neasigurate sau proprietarii vor afla de existenţa sancţiunilor când vor merge să îşi achite impozitul pe casă.

Păreri împărţite

Buzoienii care s-au văzut obligaţi să mai facă încă o cheltuială acum, pe timp de criză, se declară nemulţumiţi şi nu se gândesc să încheie o poliţă de asigurare în ciuda amenzilor destul de piperate. „Nu mi se pare corect să plătesc, mai ales că eu stau la bloc pe bulevardul Unirii şi nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 4 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 6 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 8 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Sfântul Ilie: Tradiții, obiceiuri și lucruri pe care nu ai voie să le faci pe 20 iulie pentru a avea noroc

Mediafax acum 2 ore
El este venerat atât pentru puterea sa spirituală, cât și pentru rolul său de apărător al credinței și de aducător al ploii, fiind totodată un personaj central în tradițiile populare românești. Sărbătoarea este însoțită de numeroase obiceiuri și cre

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 6 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 11 ore
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 6 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

Incendiu în piața agroalimentară „Alexandru cel Bun” din Iași – Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Pompierii au intervenit, sâmbătă seara, cu mai multe autospeciale pentru a stinge un incendiu izbucnit în piaţa agroalimentară ”Alexandru cel Bun” din municipiul Iaşi. Incendiul s-a manifestat cu deg

Vremea

București
acum

20°
dum.

19°/33°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

18°/30°
lun.

18°/34°
mar.

21°/39°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

19°
dum.

19°/29°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

24°/26°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

16°/28°
lun.

20°/32°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

17°
dum.

17°/35°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

20°/36°