Istoria dacilor, plina de drama, mistere si tragedie, a fost obiectul multor cercetatori, in decursul ultimilor 1.900 de ani.
Voi incepe cu Decebal (87-106) care initial purtase numele de Diurpan (sau Diurpaneus). Dupa rasunatorul success intr-o campanie contra Romei (101-102), a adoptat supranumele de Decebal (Decebalus) care in limba locala insemna "tare ca zece" sau "mai puternic decat zece".
In ultima serie de razboaie cu Roma si-a dat seama, la sfarsitul anului 105, ca nu avea sanse sa supravietuiasca. Nevrand ca romanii sa cada in posesia bunurilor de valoare din capitala sa, Sarmisegetuza, a folosit cateva mii de prizonieri romani sa devieze cursul rausorului Sargetia (Streiul), sa sape niste gropi cu latura de cate un "ardent" (35,5 m), adanci de "doua staturi de om" in care a plasat sute de lazi, din lemn masiv de fag, cu balamale de bronz, in care a ascuns circa 3,2 tone de aur, 6,5 tone de argint si o multime de pietre pretioase.
A facut aceste ascunzisuri la o distanta de o leghe (2,22 km) intre ele, incepand la o leghe sud de localitatea Calanicum (Calan). Se poate estima ca fiecare grup de lazi continea cam 500-700 kg de aur si cam tot atata in argint.
Dupa plasarea tezaurului pe fundul raului, gropile au fost acoperite de bolovani rotunzi, raul a fost readus la albia originala si toti prizonierii romani au fost decapitati, pentru a se asigura secretul operatiei.
Din relatarile istoricului roman Lucius Cassius (155-229), de asemenea cunoscut drept istoricul grec, Dio Cassios, pentru ca scria in limba greaca, reiese ca un singur prizonier roman, Bicilis, a supravietuit, destainuindu-i imparatului Traian locul unei gropi cu "tezaurul lui Decebalus", nestiind de existenta celorlalte locuri.
Asa se face ca Traian a intrat in posesia personala a unei cantitati serioase de aur si argint,
